Traficul rutier pe bulevardul Moscova din sectorul Rîșcani al Capitalei va fi suspendat parțial pe benzi în următoarea lună. Drumul va intra în reparație, anunță poliția.
Până pe 22 iulie, pe bulevard se va circula cu dificultate.
De aceea, oamenii legii îndeamnă șoferii să respecte indicatoarele amplasate în zona unde au loc lucrări și să dea dovadă de respect reciproc în raport cu ceilalți participanți în trafic.








































