Odată cu deschiderea negocierilor de aderare, Uniunea Europeană va sta cu ochii pe realizarea într-un mod democratic a celor 35 de capitole de negociere. O spune analistul politic Ion Tăbârță, care susține că Republica Moldova are de lucru nu doar în domeniul justiției, ci trebuie să reformeze și ramura agricolă, și cea de mediu. Atât Tăbârță cât și Mihaela Sirițeanu, analistă în relații internaționale, spun că cea mai mare provocare a autorităților acum este lipsa de personal calificat.
„Trebuie de menționat că negocierile de aderare pot să aibă loc doar într-un context politic democratic în Republica Moldova. Dacă noi vom avea abateri de la practicile democratice aceste negocieri, în cel mai bun caz, pentru o anumită perioadă vor fi puse pe stop”, a declarat analistul politic Ion Tăbârță.
Mai mult, domeniul justiției nu este singurul care trebuie reformat, susține Tăbârță. Pentru a înregistra progrese semnificative și alinierea la standardele europene, țara noastră are de lucru și în domeniile agricultură și mediu. Potrivit analistului, acum totul depinde cum va fi soluționată criza resurselor umane.
„Noi avem o mare problemă la capacitatea de resurse și guvernarea ar trebui foarte serios să gândească cum întăresc instituțiile statului. Eu nu sunt sigur că unii miniștri știu ce se întâmplă în domeniul lor, ramura pe care o gestionează, cât este ea de euro conformă, cât sunt de pregătiți, ce specialiști. Este nevoie de tehnicieni. Noi trecem la etapa când va fi nevoie de foarte mulți tehnicieni, persoane pregătite pe domenii înguste”.
„Este vorba de o incapacitate a administrației publice în acest moment. Noi vorbim de un aparat de stat care încă este învechit, care are puțini oameni, sau au oameni care nu sunt foarte obișnuiți să lucreze cu instrumentele și standardele europene”, a spus analistul relații internaționale, WatchDog, Mihaela Sirițeanu.
Instabilitatea politică este și ea o provocare pentru viitorul european al țării noastre.
„Nu putem să fim siguri care vor fi rezultatele următoarelor alegeri prezidențiale sau parlamentare, fiind posibil ca și alte partide politice să vină la putere și să deraieze complet integrarea RM în Uniunea Europeană. De aceea este nevoie de vigilență maximă din partea cetățenilor și de mobilizarea lor la referendumul din 20 octombrie”.
Autoritățile au o viziune optimistă și și-au propus ca până în anul 2030 Republica Moldova să adere la UE. Amintim că, ieri, la Luxemburg, au fost deschise oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru țara noastră.