S-au afișat rezultatele examenelor de Bacalaureat. Așa că, de dimineață, zeci de absolvenți de licee și colegii își căutau deja notele în liste. În timp ce unii au răsuflat ușurați, alții spun că vor contesta rezultatele pentru că își doresc note mai bune. Potrivit Ministerului Educației, în acest an, rata de promovare este mai mare, comparativ cu anul trecut, în timp ce numărul celor care susțin repetat BAC-ul scade de la an la an.
Emoționați și curioși, elevii au mers de dimineață la Centrele de BAC pentru a afla rezultatele examenelor.
„ - Trei de zece și nouă la limba și literatura română.
- Cum ți se par aceste note?
- Pentru obiectele realiste la chimie și matematică, o surpriză foarte plăcută pentru că nu m-am așteptat să i-au notă maximă, la limba română sunt un pic dezamăgită, dar sper că depunerea contestațiilor va schimba un pic nota”.
„ - Sunt destul de bune, se putea și mai bine.
- Ce note ați obținut?
- Un șapte, doi de opt și un nouă.”
„Sunt mulțumit în mare parte, am luat patru de șapte, evident se putea un pic mai bine, dar este ok așa”.
Mulți spun că nu sunt de acord cu rezultatele obținute, așa că le vor contesta în speranța că vor obține o notă mai mare.
„Sunt mulțumită de rezultatele mele, dar vreau să dau la contestație pentru a avea rezultate mai bune”.
„La limba română am trei puncte până al opt și de asta vrea să dau la contestare pentru că sunt câteva exerciții unde este posibil să mai obțin câteva puncte”.
„Voi depune la contestație pentru istorie și limba română”.
Cererile de contestare pot fi depuse în 48 de ore la Centrele de Bacalaureat în care au fost susținute probele. Acestea vor fi examinate în perioada 29 iunie – 3 iulie, iar rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe 4 iulie.
Printre cei care au susținut în această sesiune BAC-ul repetat se numără 2510 persoane, însă doar 354 de candidați l-au promovat. Cu zâmbetul până la urechi și cu un buchet de trandafiri în brațe l-am surprins pe Laurențiu Ceaș, care după două încercări eșuate, acum a reușit să susțină examenul la matematică.
„ - Ce notă ai luat în acest an?
- Cinci, mai mult nu trebuie.
- Ai venit și cu flori pentru profesoara ta?
- Diseară voi merge și cu o șampanie pentru că timp de două luni m-a ajutat și a făcut să îmi aduc aminte, când am văzut nota îmi venea să plâng.
- Acum că l-ai susținut ce urmează să faci?
- Am deja bilet pentru Italia, pe zece zbor, dacă nu susțineam, veneam repetat, dar așa merg în vacanță pentru două săptămâni, la mare”.
Acum tinerii pot răsufla ușurați și se pot gândi serios la alegerea profesiei pe care vor să o urmeze.
„ - Simt un sentiment de ușurare și mândrie pentru că notele maxime sunt rezultatul frumos depus nu doar în ultimul an.
- Urmează să depui actele la o facultate, unde anume, te-ai gândit deja?
- Vreau să rămân în Republica Moldova, voi depune actele la USM, la Facultatea de Drept”.
„Sunt acceptată la universitate peste hotare și deja aștept să dau notele să mă ia”.
La sesiunea de bacalaureat 2024 au fost admiși peste 18 mii de candidați. Trei dintre aceștia au fost eliminați pentru fraudă. În total, au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea de bază, până la desfășurarea contestațiilor, 12 526 de candidați, ceea ce constituie peste 69% din numărul total de candidați admiși, comparativ cu 68 % la aceeași etapă în sesiunea de anul trecut. Sesiunea suplimentară a examenului național de bacalaureat va fi organizată în perioada 15-22 iulie 2024. Înscrierile se vor face în zilele de 4 și 5 iulie, la Centrele de BAC în care absolvenții au susținut probele în sesiunea de bază.