Un bărbat a fost lovit cu cruzime în plină zi pe o stradă din Bălți. Imagini cu momentul au fost publicate de poliție, care a precizat că totul s-a întâmplat pe 26 iunie, pe teritoriul unui local din oraș. În conflict ar fi implicată și o persoană cu funcție publică în Consiliul municipal Bălți. Potrivit surselor TV8, este vorba despre consilierul municipal de la PSRM, Maxim Moroșan.
Nordnews scrie că acesta a fost reținut pentru 72 de ore. Totodată, la bătaie ar fi participat și fostul consilier municipal din partea PSRM, Dmitri Galagoț, care și-a dat recent demisia.
După ce unul dintre bărbați a fost agresat fizic în stradă, ulterior doi amici ai acestuia, au revenit, în aceeași seară, în localul respectiv pentru a-și regla conturile, urmând o altă încăierare între cei doi și alți patru, bărbați care au participat și la conflictul din stradă.
La toate aceste acțiuni de huliganism au asistat vizitatorii localului, dar și localnicii care treceau pe alături.
Membrii ambelor grupuri au fost reținuți. În prezent, în custodia poliției se află patru persoane, iar altele două urmând să fie reținute zilele viitoare, după ce vor reveni de peste hotare.
Atenție, imagini care vă pot afecta emoțional!