Reprezentanții Institutului Oncologic refuză să spună cine sunt cei patru medici suspectați de corupție, despre care ministra Sănătății a anunțat că au fost dați afară. Dar într-un răspuns pentru TV8, se menționează doar că au fost reziliate contractele individuale de muncă cu trei angajați. Asta după ce, la adresa TV8, a ajuns o scrisoare anonimă, în care se spune că din cei patru medici vizați, doar unul a fost concediat, altul s-a pensionat, iar doi ar activa în continuare la Institutul Oncologic. Am încercat să luăm legătura și cu medicii vizați, dar numai unul ne-a răspuns le telefon. Ne-a rugat să revenim mai târziu, dar nu a mai fost de găsit.
Sâmbăta trecută, ministra Sănătății a scris, într-o postare pe facebook, că patru medici de la Institutul Oncologic au fost concediați. Aceștia figurează într-un dosar pornit pentru că ar fi luat bani de la pacienți pentru a le oferi consultații în regim prioritar, fără programare. Câteva ore mai târziu după anunțul făcut de Ala Nemerenco, în adresa TV8 a parvenit o scrisoare anonimă, în care se spune că informația nu corespunde realității și că din cei patru medici, doar unul a fost dat afară, iar altul s-a pensionat. Asta în timp ce ceilalți doi rămân să activeze, inclusiv vice-directoarea pentru asistență consultativă, Veronica Ciobanu. Într-o scrisoarea anonimă se mai menționează:
„Mai mult decât atât, toți ei au primit premii bănești grase acum, recent, de ziua lucrătorului medical și al farmacistului, drept semn de recunoștință din partea administrației pentru munca depusă. Iar biroul luxos de șefă al Veronicăi Ciobanu este acum iarăși în reparație, deși era într-o stare ideală, cu reparație euro și mobilă moale costisitoare. Pentru reparația altor încăperi, care sunt în stare deplorabilă bani nu sunt, dar pentru biroul penalei Veronica Ciobanu se găsesc întotdeauna bani”.
Am vrut să verificăm informația, astfel că luni am mers la instituția medicală.
„Am venit la sediul Institutului Oncologic, în speranța că vom găsi răspuns la întrebări, dar paznicul nu ne-a permis să trecem și ne-a spus să lăsăm un număr de telefon”.
Nimeni nu ne-a mai sunat, astfel că în aceeași zi am trimis o solicitare în scris, iar răspunsul l-am primit abia astăzi. Reprezentanții instituției susțin spun că informațiile din scrisoarea anonimă sunt falsuri, dar refuză să dea numele medicilor cu care au fost reziliate contractele de muncă.
„Vă comunicăm că au fost reziliate contractele individuale de munca cu 3 angajați. Cât privește informația dacă cele doua persoane menționate în solicitarea de informație din 25.06.2024 continua să activeze în cadrul IMSP IO, vă recomandăm să adresați aceste întrebari nemijlocit persoanelor vizate, având în vedere faptul că informația solicitată constituie date cu caracter personal și prelucrarea acestora fără consimțământul subiectului de date cu caracter personal este interzisă”.
- notează reprezentanții instituției medicale. Astăzi am sunat-o pentru o reacție pe Veronica Ciobanu, dar aceasta ne-a spus să revenim mai târziu.
„ - Bună ziua.
- Vă deranjează Liubov Plămădeală, jurnalistă TV8. Dacă aveți un minut liber, am vrea să discutăm despre dosarul în care sunteți vizată.
- Sunt acuma la ședință. Reveniți mai târziu.
- În cât timp să revenim?
- 30-45 de minute”.
Deși am sunat-o de câteva ori, Veronica Ciobanu nu ne-a mai răspuns la telefon. Am mers să vorbim și nu ministra Sănătății, care s-a arătat convinsă că medicii bănuiți de corupție au fost dați afară.
„Nu activează. O persoană îmi pare că este în concediu sindical. Toate rezilierile contractelor trebuie să se efectueze în corespundere cu prerogativele Codului Muncii. Astfel, dacă persoane este, de exemplu, în concediu de odihnă, nu poți rezilia, trebuie să o aștepți sau dacă este în concediul medical. Toate aceste detalii le aflați la Institutul Oncologic, pentrucă eu nu le cunosc”,a zis ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Într-un răspuns pentru TV8, Procuratura Anticorupție ne informează că dosarul inițiat în iulie 2023 este la etapa de urmărire penală. În cadrul acestuia au fost inițiate cauze contravenționale pe numele a patru medici, suspectați că au primit recompense bănești de la pacienți, pentru a fi examinați fără o programare, dar și pentru a grăbi operațiile. Judecătorii s-au pronunțat pe două demersuri. Unul este pe numele medicului Vitalie Cotorobai. Acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea a 16 episoade de contravenție. Doar că pe 15 dintre ele a expirat termenul de prescripție, astfel că acesta a fost sancționat doar pe un caz, cu o amendă de 7500 lei și interdicția de a ocupa funcții în domeniul medical timp de 3 luni. O altă condamnare o vizează pe Jana Punga. Ea a fost recunoscută vinovată în zece episoade de contravenție, dar sancționată doar pentru două din ele. Este vorba despre o amendă de 15 mii de lei și interdicția de a activa în calitate de medic timp de cinci luni. Acum, pe masa magistraților de la judecătoria Chișinău cu sediul la Buiucani, se află încă două demersuri pe numele medicilor Veronica Ciobanu și Diana Brega. Toți cei patru medici vizați au negat anterior acuzațiile.