Ecaterina Pitula este tânăra care a avut o copilărie deloc ușoară. Aceasta a crescut la orfelinat, iar amintirile care o leagă de acest loc nu sunt deloc plăcute. Invitată la emisiunea „Iubește viața”, tânăra ne-a povestit momentele de groază prin care a trecut și care i-au rămas ca o rană deschisă pentru toată viața.
A fost despărțită de părinți de mică, după ce aceștia au fost decăzuți din drepturile părintești. La trei ani a ajuns la orfelinatul din Bălți, iar la șase ani a fost transferată la orfelinatul de la Fălești, unde a locuit până la 13 ani.
„Ai mei nu au putut avea grijă de mine, pentru că erau foarte tineri. Aveau cred că problema alcoolului în familie și sărăcia și violența, și atunci oamenii care lucrau în sistemul de protecție au decis să merg în altă parte. Mama și tata au fost decăzuți din drepturile părintești”, ne-a povestit Ecaterina.
Violența din orfelinat
Viața împreună cu educatorii și alți copii a fost deloc ușoară. Tânăra s-a confruntat mereu cu bullying-ul din partea colegilor, iar educatorii deseori o băteau dacă nu asculta sau făcea alte pozne:
„De foarte multe ori am fost bătută. Am avut foarte mult bullying din cauza colegilor, pentru că am avut o problemă de sănătate la ochi și atunci eram numită foarte prost. Dar eram bătută și de profesori, pentru că făceam foarte multe șotii și pentru fiecare primeam bătaie... Dacă venea în vizită cineva în perioada aceea, întreba așa: <Tu ești bine?> Dar tu nu erai pentru că era educatorul lângă tine, și dacă tu spuneai că s-a întâmplat ceva cu tine, practic peste 10-20 minute când plecau toți rămâneai din nou cu ei și riscai să fii bătut dacă spuneai că lucrurile nu sunt ok: mâncarea este proastă și că tu ești bătut sau ai bullying, primeai bătaie”.
Mama venea la gard, dar pedagogii interziceau să se vadă cu ea: „Nu te du acolo, că țiganii o să te fure”
Ecaterina ne-a povestit că în ciuda faptului că a crescut la orfelinat, își iubește mama. Totodată, tânăra ne-a descris momentul cum mama sa venea să o viziteze, iar educatorii o împiedicau să se vadă cu ea.
„Când eram la Bălți venea bunica și mama, doar că nu si le permitea să aibă contact cu mine pentru că erau decăzuți din drepturile părintești. Atunci când venea mama la gard de exemplu, educatorii spuneau: <Nu te du acolo, sau nu te uita acolo că țiganii o să te fure>. Dar eu cred că scopul mamei a fost să se vadă cu mine.
Acele vizite însemnau foarte mult. Mama m-a iubit foarte mult, deși era foarte tânără și nu știa să aibă probabil grijă de mine, venea și ea dintr-un mediu defavorizat. Ea m-a iubit cum a știut ea mai bine”, mai spune Ecaterina.
Mai multe momente emoționante despre viața de la orfelinat puteți asculta în interviul de mai jos.