După ce ieri a anunțat nereguli mari la ocolul silvic din Talmaza, astăzi ministrul Mediului a anunțat că șirul de controale va continua și în alte raioane. Sergiu Lazarencu susține că verificările au început cu acel ocol silvic, deoarece la minister au parvenit mai multe semnale din partea populației. Totuși, ministrul refuză să ofere mai multe detalii la acest subiect.
Astăzi, la telefon, șeful întreprinderii silvice Tighina ne-a spus că nu poate oferi un comentariu, deoarece este în funcție de numai două săptămâni, iar directorul Ocolului silvic Talmaza nu ne-a răspuns la apeluri și mesaje.
Ieri, ministerul de resort a anunțat că acolo s-au tăiat cu aproape 350 de metri cubi de lemn mai mult decât era indicat în autorizație. Asta ar însemna în jur de 15 mașini de lemn. Dacă ar fi reușit să vândă această cantitate, funcționarii publici implicați urmau să pună în buzunar circa 360 de mii de lei, iar prejudiciul adus statului ar fi fost și mai mare, de aproape jumătate de milion de lei, a declarat ministrul Mediului.
Acesta a mai menționat că angajații ocolului silvic aveau complici printre funcționarii de la Inspectoratul pentru Protecția Mediului și Agenția Moldsilva. Toate documentele ridicate în urma controalelor vor fi trimise la Procuratură, iar funcționarii implicați în ilegalități ar putea fi sancționați ori demiși.