Actrița Margot Robbie, cunoscută pentru rolul din filmul „Barbie”, este în așteptarea primului copil cu soțul ei, Tom Ackerley. DailyMail a publicat prima imagine cu actrița însărcinată, surprinsă în timpul vacanței la Lacul Como.
Margot Robbie și Tom Ackerley s-au întâlnit în 2013 pe platourile de filmare ale dramei „Suite Française” și s-au căsătorit în 2016. Cei doi au colaborat la numeroase proiecte prin intermediul companiei lor de producție, LuckyChap Entertainment, inclusiv la serialul „Dollface”.
Relația lor, inițial o prietenie, s-a transformat treptat într-o poveste de dragoste, Margot recunoscând că a fost mereu îndrăgostită de Tom, deși nu și-a imaginat că sentimentele vor fi reciproce.
„Am fost prieteni atât de mult timp. Am fost mereu îndrăgostită de el, dar m-am gândit: «Oh, el nu m-ar iubi niciodată cum îl iubesc eu»”,a declarat ea pentru People. Cu toate acestea, relația lor a evoluat frumos și au decis să formeze un cuplu.
Margot și Tom preferă să-și păstreze relația în mare parte departe de ochii publicului, fiind rar văzuți împreună pe covorul roșu. În ciuda acestei discreții, Margot a mărturisit că lucrul alături de soțul său este foarte plăcut și că viața lor a devenit mult mai distractivă după căsătorie.

Cuplul își petrece majoritatea timpului împreună atât în viața personală, cât și în cea profesională, producând filme și seriale de succes. Recent, Tom a dezvăluit într-un interviu pentru The Sunday Times că petrec „24 de ore pe zi” împreună și că nu au un comutator pentru viața lor profesională și personală.
În ceea ce privește proiectele viitoare, Margot și Tom lucrează la comedia „My Old A**”, care va avea premiera în cinematografele din SUA pe 13 septembrie, și la serialul limitat „Sirens”, bazat pe piesa „Elemeno Pea” de Molly Smith Metzler.