Haos pe Aeroportul Otopeni, din București, după ce mai multe curse ale Tarom, operatorul avia național din țara vecină, au fost anulate. Sute de oameni și-au petrecut noaptea în aerogară, iar acum așteaptă soluții pentru a ajunge la destinație.
Delegația României a plecat luni dimineață cu o aeronavă C-27J Spartan către Paris, urmând să ia de acolo o cursă către SUA. Din delegație fac parte ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, și ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu.
Compania TAROM a anunțat luni anularea a cel puțin 11 curse, pentru că temporar nu sunt angajați care să asigure zborul. Inițial, compania anunțase anularea a trei curse, însă numeroase alte zboruri interne și internaționale au fost afectate, scrie Digi24.
Potrivit informațiilor preliminare, ar fi vorba despre un protest spontan al piloților Tarom. Operatorul avia a anunțat într-un comunicat că după miezul nopții că mai mulți piloți și membri ai echipajului au acuzat probleme de sănătate, iar zborurile nu vor avea loc. Conform Antena 3 CNN, cel puțin 30 de piloți și copiloți s-au declarat inapți pentru muncă până la această oră.
Prin urmare, pentru astăzi au fost anulate 11 curse, în direcții precum Cairo, Beirut, Amsterdam, Frankfurt sau Paris, iar peste 2000 de pasageri au fost afectați. Presa de peste Prut scrie că piloții cer majorări salariale de cel puțin 30 la sută. În prezent, salariile piloților Tarom sunt la aproximativ jumătate față de cele ale altor companii, care operează zboruri din România.
Cursele Anulate
- ROT101/2 Otopeni-Cairo-Otopeni
- ROT167/8 Otopeni-Beirut-Otopeni
- ROT187/8 Otopeni-Amman-Otopeni
- ROT701/2 Otopeni-Iași-Otopeni
- ROT621/2 Otopeni-Oradea-Otopeni
- ROT261/2 Otopeni-Istanbul-Otopeni
- ROT231/2 Otopeni-Budapesta-Otopeni
- ROT301/2 Otopeni-Frankfurt-Otopeni
- ROT361/2 Otopeni-Amsterdam-Otopeni
- ROT381/2 Otopeni-Paris-Otopeni
Pentru informații suplimentare, pasagerii pot contacta centrul de suport TAROM la numerele de telefon (004) 021 9978, (004) 0800500 131 (TelVerde), (004) 0371 529 000 sau pe adresele de email contact@tarom.ro, rezervari@tarom.ro.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat managementului TAROM să ia urgent măsuri pentru a rezolva situația actuală și să prezinte un plan eficient de restructurare care să asigure capacitatea operativă a companiei.
„Am solicitat managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală! Echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM”, a declarat Grindeanu pe Facebook.
Pasagerii care urmau să decoleze cu aeronavele TAROM au fost nevoiți să aștepte cu orele în sălile de așteptare ale aeroportului, unde au fost surprinse imagini cu copii dormind pe jos. Situația a creat nemulțumiri și frustrare printre pasageri, din cauza anulărilor și întârzierilor anunțate cu foarte puțin timp înainte de decolare.