Comitetului Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a decis că va vota „împotrivă” la referendumul pentru integrarea europeană, care va avea loc în toamnă, concomitent cu alegerile prezidențiale. Decizia a fost comunicată după ședința Comitetului Executiv a formațiunii politice și semnată de către liderul comuniștilor, Vladimir Voronin.
Astfel, potrivit hotărârii, partidul îndeamnă cetățenii să voteze „Împotrivă”, argumentând că „nici o țară din lume, inclusiv membre ale UE” nu are inclusă în Costituția țării „integrarea europeană”. Mai mult, în hotărâre se menționează că organizațiile teritoriale de partid vor trebui să lanseze „lucrări exeplicative în masă, în rândul cetățenilor pentru a preveni modificările Constituției”.
Amintim că, recent, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a anunțat la fel că vor boicota referendumul din toamnă, pentru aderarea la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de către deputatul BCS, Vlad Batrîncea, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră cu Mariana Rață” de la TV8.
Potrivit politicianului, referendumul este unul ilegal, deoarece legislația electorală a fost modificată în an electoral. Mai mult, deputatul consideră că referendumul este un instrument electoral pentru președinta Maia Sandu, pentru a câștiga alegerile prezidențiale.
Pe 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urnele de vot pentru a răspunde la întrebarea „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Referendumul va avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Autoritățile susțin că organizarea alegerilor în aceeași zi va face posibilă economisirea a zeci de milioane de lei din bugetul de stat și va crește rata prezenței la urne.
Până acum, PDCM, dar și partidele pro-ruse afiliate fugarului Ilan Șor au anunțat că vor boicota plebiscitul.