Două renumite artiste, Evgenia Berkovich şi Svetlana Petriichuk, au fost condamnate luni la şase ani de închisoare pentru o piesă de teatru, ilustrând încă o dată climatul de represiune din Rusia, scrie AFP.
Regizoarea Evgenia Berkovich, în vârstă de 39 de ani, şi dramaturga Svetlana Petriichuk, în vârstă de 44 de ani, cunoscute în lumea teatrală rusă şi aflate în închisoare din mai 2023, au fost acuzate de "apologie a terorismului" pentru o piesă pusă în scenă în 2020.
Piesa, "Finist, şoimul clar", spune povestea unor rusoaice care sunt recrutate pe internet de islamiştii din Siria şi pornesc să li se alăture şi să se căsătorească cu ei.
Cele două femei şi-au susţinut întotdeauna nevinovăţia.
"În această piesă, nu există nicio justificare pentru terorism", a declarat Svetlana Petritchuk în faţa instanţei în luna mai, susţinând că scopul a fost, dimpotrivă, "să atragă atenţia şi să facă lumină asupra acestei probleme".
"Astăzi a avut loc un proces ilegal şi nedrept, în care judecătorul şi-a câştigat reputaţia de erou. Aceste femei sunt absolut nevinovate", a declarat Ksenia Karpinskaia, avocata lui Berkovich, la ieşirea din tribunal. Ea a fost aplaudată de cei care au venit să le susţină pe cele două femei.
Avocata s-a prezentat la tribunal îmbrăcată în negru: nu existau dubii că cea pe care o reprezintă va fi condamnată, în contextul represiunii totale din Rusia.
Chiar înainte de anunţarea verdictului, Evghenia Berkovich, purtând o cămaşă albă, a apărut zâmbind în cuşca de sticlă rezervată inculpaţilor, încercând să facă semnul victoriei cu mâinile încătuşate.
Câteva zeci de persoane se adunaseră în faţa tribunalului pentru a aştepta verdictul.
Mulţi se cunoşteau între ei şi s-au îmbrăţişat. Printre aceştia s-a numărat redactorul-şef al Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, co-câştigător al Premiului Nobel pentru Pace 2021, acum având infama etichetă de "agent al străinilor".