Magistratul Ghenadie Tocaiuc de la Judecătoria Soroca, care în luna octombrie ar fi condus în stare de ebrietate, a fost trimis în judecată. În sângele acestuia a fost depistată o alcoolemie de 19 ori peste limita legală.
Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, în seara de 9 octombrie 2025, învinuitul, aflat în stare de ebrietate, s-a urcat la volanul unui Volkswagen Passat parcat la o stație PECO din Soroca și a pornit spre ieșirea din oraș, în direcția Chișinău. După circa 400 de metri, în timp ce încerca să efectueze manevra de întoarcere pe sens opus, a pierdut controlul mașinii și a urcat pe bordura trotuarului, unde s-a oprit.
Inculpatul a fost transportat la IMSP Spitalul Raional Soroca, unde a fost supus examinării medicale. Rezultatele analizelor au indicat prezența alcoolului etilic în sângele magistratului în concentrație de 2,87 g/l, concluzia examinării medicale fiind stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat.
Învinuitul a pledat nevinovat. Dacă instanța îi va demonstra vinovăția, acesta riscă o amendă de până la 125.000 de lei sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
TV8.md amintește că incidentul a avut loc în noaptea de 9 octombrie. În acesta ar fi fost implicați în total trei magistrați ai Judecătoriei Soroca: Ghenadie Tocaiuc, Dinu Brașoveanu și Ghenadie Purici.
Cei trei judecători ar fi ajuns în stare avansată de ebrietate la benzinărie, unde ar fi provocat un conflict, agresând fizic un angajat și provocând distrugeri. Poliția a intervenit pentru calmarea situației. La sosirea echipajului, Tocaiuc ar fi încercat să plece cu mașina, dar s-a lovit de o bordură. El ar fi refuzat testarea alcoolscopică și ar fi încercat să intimideze polițiștii, prezentându-și legitimația de magistrat.
Ghenadie Tocaiuc a activat în sistemul judiciar din Republica Moldova timp de mai mulți ani. Între noiembrie 1999 și 2018, a fost procuror la Procuratura municipiului Bălți, iar în ianuarie 2018 a fost numit judecător la Judecătoria Soroca, pe un mandat de cinci ani. În 2010, Tocaiuc a fost implicat într-o procedură disciplinară pentru abateri legate de îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor sale de serviciu, în perioada în care lucra ca procuror la Bălți.
Un episod controversat din cariera sa a avut loc în decembrie 2022, când Tocaiuc a dispus eliberarea înainte de termen a omului de afaceri Adrian Nichifor, cunoscut sub numele de Lupei după ce s-a recăsătorit în închisoare.
Nichifor fusese condamnat pentru infracțiuni grave, dar a fost eliberat la cererea avocaților săi, care au invocat Legea privind amnistia, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Deși Comisia de amnistie subliniase comportamentele deviante ale lui Nichifor, cum ar fi susținerea subculturii criminale și implicarea în jocuri de noroc, magistratul a acceptat eliberarea acestuia.
Însă, la scurt timp după eliberare, Nichifor a fost reținut din nou de autoritățile anticorupție, fiind acuzat de corupere activă. Pe 11 ianuarie 2023, Curtea de Apel Bălți a admis recursul Procuraturii raionului Soroca și al Penitenciarului nr. 6 Soroca, anulate decizia de eliberare a lui Nichifor, iar acesta a fost obligat să-și continue pedeapsa de 17 ani și 6 luni de închisoare, stabilită anterior de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, în aprilie 2019.