Bărbatul care a omorât în plină zi un cetățean turc în sectorul Râșcani al Capitalei este un profesionist, dar nu de negăsit. Asta cred unii foști șefi ai organelor de Interne. Ce-i drept, în cazul în care a reușit să evadeze în regiunea transnistreană va fi mai greu de reținut.
„Anume modul de săvârșire a acestui omor a fost făcut de un specialist extra. Nu știu dacă sunt în Republica Moldova astfel de persoane ca într-un timp foarte scurt, maximum a împușcat de șapte ori, în locurile în care să se sfârșească cu omor și cu o trotinetă, dacă ne uităm mai atent poate să meargă la vreo sută de kilometri, deci era pregătit prin locurile unde poliția, mașinile sau altceva nu pot să meargă și a dispărut”, a declarat pentru TV8, fostul ministru de Interne, Victor Catan.
Cât despre locurile unde ar fi putut evada asasinul, care ar fi venit din regiunea transnistreană:
„Variantele lui le știe numai el și clar lucru că dacă a fost atât de mare specialist, el cunoaște cum trebuie să dispară și nu trebuie să ne facem să ghicim. Poliția trebuie să-și facă treaba pentru aplicarea măsurilor operative și este clar că una din variante este că ar putea fi Transnistria unde dispare și nu va mai fi, dar eu știu că se întreprind toate măsurile ca acesta să fie depistat și reținut”.
Și fostul viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan, crede că este un killer profesionist, dar nu de negăsit: „Este un omor la comandă, este bine gândit, killerul știa unde se află persoana comandată. Și sunt multe dovezi că este un scenariu al crimei organizate”.
Potrivit lui Ghenadie Cosovan sunt mai multe probe pe față de la care pot porni anchetatorii.
„În opinia mea este o persoană din Republica Moldova, care a avut domiciliu mai mult timp aici. Posibil din cetățeni străini. Chiar dacă avea cagulă, sunt semnalmente. Bicicleta - să găsim de unde a fost procurată, acolo numaidecât sunt camere de supraveghere”, a declarat Ghenadie Cosovan.
Chiar dacă poliția ne îndeamnă la calm, totuși, fostul ministru de Interne Victor Catan crede că oamenii trebuie să fie vigilenți, iar bărbatul poate fi extrem de periculos la reținere: „El a avut chestiunea de a ucide doar o persoană concretă, killerii nu abuzează să ucidă pe ceilalți. E clar că la reținerea acestei persoane, el poate să opună rezistență organelor care vor încerca să-l rețină”.
Pe de altă parte, fostul ministru de Interne crede că această tragedie putea fi evitată dacă bărbatul ucis, care făcea parte dintr-o grupare criminală și era condamnat în Marea Britanie la 21 de ani pușcărie, ar fi fost extrădat, așa cum au solicitat autoritățile britanice.
„Cel mai important este faptul că în Inspectoratul de Migrație activează niște persoane evident corupte, fiindcă să fie de trei ori aplicat arestul câte șase luni, un an și jumătate se afla în custodia Inspectoratului General de Migrație și să nu se întreprindă măsurile cuvenite chiar de procurorul general a intervenit. Vă imaginați la ce abuzuri s-a ajuns ca această persoană să fie eliberată”, susține Victor Catan.
Nu am reușit să obținem, astăzi, o reacție a instituției. Însă, potrivit autorităților, s-a constatat că anumiți cetățeni străini, solicitanți de azil, care se află în căutare internațională, utilizează o schemă de corupție și profită de breșele din sistem pentru a rămâne în libertate pe teritoriul Republicii Moldova. Solicitarea de azil de către un cetățean străin nu permite reținerea acestuia sau interdicția de a intra în țară, iar tergiversarea dosarelor ani la rând le permite să fie în libertate.
Ieri, premierul a anunțat că a desfășurat o ședință în care a solicitat responsabililor să întreprindă măsuri de verificare a situației solicitanților de azil, inclusiv a celor cărora le-au fost respinse cererile și se află în procedură judecătorească.
Surse din poliție ne-au declarat că deși bărbatul de origine turcă ucis ar fi fost liderul unei organizații criminale din Marea Britanie, totuși, cât s-a aflat pe teritoriul Republicii Moldova, acesta nu ar fi săvârșit nicio infracțiune.
Acum trei zile, un cetățean turc de 41 de ani, liderul unei grupări criminale, a fost împușcat mortal la o terasă din sectorul Rîșcani al Capitalei. Atacatorul și-a făcut apariția pe o bicicletă, a tras mai multe focuri de armă și a fugit de la locul crimei. Victima a intrat în Republica Moldova prin regiunea transnistreană acum doi ani, iar de atunci și-a fi schimbat și identitatea, având încă șapte de rezervă. Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru omor cu deosebită cruzime, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.




































