Deși mulți fug de pedagogie, o profesoară din Capitală ne-a povestit că a călăuzi copiii în lumea cunoștințelor a fost visul ei din copilărie. Iar 16 generații de discipoli sunt dovada împlinirii sale. Ajunsă la 90 de ani ne spune că viața a trecut ca o clipă, însă nici acum nu încetează să viseze.
Feodosia Chihai a fost profesoară de clasele primare timp de 60 de ani. Și-a făcut mereu munca cu dedicație, fiind a doua mamă pentru 16 promoții de elevi. Acum, la cei 90 de ani spune că viața a trecut cât ai clipi din ochi.
„Cinstit, pe neobservate așa nu știu cum. Au fost și momente frumoase și triste. Însă la un moment dat, m-am trezit cu cifra de 90 de ani”.
De mică și-a dorit să devină profesoară, asta pentru că dorea să îi ghideze pe cei mai mici spre lumea cunoștințelor.
„Eu întotdeauna m-am gândit că o să devin și eu o așa celebră, să învăț copiii, copiii să mă asculte, pe viitor, ea tot de povestea că a avut copii care au devenit ingineri, care medici și eu mă gândeam oare eu pot să fac așa ceva?”
Și visul a devenit realitate.
„Nu vreau să mă laud pe mine, deși se zice că „dacă nu te lauzi singur, nu te laudă nimeni”, am dat întotdeauna unele din cele mai bune și frumoase promoții, cu elevi deștepți, elevi disciplinați, cu elevi care iubeau munca și până în prezent am cu ce să mă mândresc”.
Deși munca unui profesor de clasele primare nu e una ușoară, iar de la prima literă scrisă și până la închegarea unei propoziții sau învățarea unei poezii e cale lungă, femeia spune că asta a fost menirea ei. Acum, este împlinită, iar munca ei, în toți acești ani, a dat roade.
„Am dorit întotdeauna ca elevii mei să devină adevărate personalități, să dea o mână de ajutor celora care le trebuie, să aibă grijă de părinții lor, de bunei. M-am convins la un moment dat că, într-adevăr am crescut o generație frumoasă care aduce folos țării”.
Locuiește singură, soțul, dar și cei doi feciori ai ei au murit. Acum se bucură de nepoți, care cel mai des îi calcă pragul bunicii. Ne-a povestit că delia iată a ajuns la nouă decenii nu stă o clipă, fie e cu cartea în mână, fie în grădină. Este și secretul longevității, ne spune bunica Feodosia.
„Iubesc să citesc foarte mult și citind, desigur câte ceva rețin, se mai dezvoltă memoria. Iubesc munca fizică, până când nu fac ceva în grădină, pentru mine nu a trecut ziua. Am legat niște lăstari, am pus niște roșii”.
Se laudă și cu florile sale de cameră, unele îi bucură ochii deja de mai bine de patru decenii.
„De-acuma vreo 40 de ani și trebuia demult schimbat vazonul, de schimbat țărâna. -Dar iubiți florile? – Foarte. Era veranda plină.”
Deși problemele de sănătate îi mai dau bătăi de cap, optimismul o ține tare. Ne-a dezvăluit și o discuție când s-a dresat acum la medic că nu poate mișca o mână.
„Un pahar cu apă, o cănuță cu ceai nu pot să ridic, dar ea: „Eu sunt mai tânără ca dumneavoastră și tot toate cela mă doare, mai uitați-vă în pașapoarte”. Zic asta nu are nicio legătură cu boala și pașaportul, poate că e vremea de dus la „Sfântul Lazăr”, dar nu aș vrea în așa durere, căci nepoțelul meu are un cântec „Să mor, dar nu de boală grea, să mor în simțire” și multe cuvinte acolo. Și ea îmi zice: „Eu vă dau, dar știți deja cum poate să vă ajute”, eu zic vă înțeleg, nu mai că nu v-ați exprimat direct”.
Și chiar dacă vârsta frumoasă la care a ajuns a făcut-o să înțeleagă că este cu adevărat împlinită, nu a încetat să viseze. Pentru că în toți acești ani a împărțit munca de acasă cu cea de la școală, acum are o dorință să vadă în realitate cum arată o țară europeană.
