Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1684: Halucinațiile lui Putin, grad nou pentru Kadîrov și amenințări reciproce. România a refuzat Kievul

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 873: Atac masiv, sat capturat, situație fierbinte și unde verde Kievului! Securitatea lui Putin, întărită

tanc război în ucraina widetanc război în ucraina wide
15 iulie 2024, ora 18:05

Ucraina are dreptul, în conformitate cu dreptul internațional, să atace ținte militare situate pe teritoriul Rusiei, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Totodată, șeful NATO se opune ca Polonia să își folosească sistemele de apărare aeriană pentru a doborî rachete rusești deasupra teritoriului Ucrainei. Între timp, ministerul rus al Apărării a declarat că forțele sale au preluat controlul asupra satului Urojaine din regiunea ucraineană Donețk, iar Vladimir Putin, președintele Rusiei, a promulgat o lege prin care interzice parlamentarilor să părăsească Rusia fără permisiune.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se declară pentru prima dată de acord ca Rusia să participe la viitorul summit de pace organizat de Kiev. Rusia a lansat noi atacuri cu rachete „double tap” lângă Harkov. Douăzeci și cinci de persoane au fost rănite în timpul atacului, inclusiv copii, spun autoritățile. Pe de altă parte, ucrainenii au lansat 22 de drone în vestul teritoriului rus şi în Crimeea, în timpul nopţii de duminică spre luni, a anunţat Ministerul Apărării de la Moscova, informează AFP, potrivit Agerpres. 

UPDATE Amiralul James Stavridis, fostul comandant aliat suprem al NATO, a oferit un interviu în care a vorbit despre capabilităţile alianţei, în contextul summitului NATO, care a avut loc la Washington între 10 şi 12 iulie, conform thehill.com, citat de NewsWeek. „Aș spune că acesta este cel mai puternic NATO care a fost vreodată”, i-a spus Stavridis prezentatorului radio John Catsimatidis la „The Cats Roundtable”. „Dovada mea ar fi că a trecut de la 12 națiuni când a fost fondat, la 32 de națiuni în prezent”, a adăugat Stavridis. „Acele 32 de națiuni reprezintă jumătate din produsul intern brut al lumii, avem 3 milioane de tineri și femei, aproape toți voluntari, sub arme, avem 800 – știi că amiralii spun asta – 800 de nave de război pe mare, avem 15.000 de avioane de luptă. Capacitate uriașă, uriașă”.

UPDATE Jurnalista ruso-americancă Masha Gessen, foarte critică cu Vladimir Putin, a fost condamnată luni, în Rusia, la opt ani de închisoare – în contumacie – cu privire la declaraţii mincinoase despre armata rusă, potrivit acuzării, relatează AFP, transmite News.ro.

UPDATE Un individ a atacat cu o grenadă în noaptea de duminică spre luni un centru militar de recrutare din Busk, în vestul Ucrainei, a anunţat poliţia, atac survenit în plină campanie de mobilizare pentru reînnoirea rândurilor armatei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că şi-a fixat ca obiectiv să stabilească toate elementele unui nou plan de pace la timp astfel încât în noiembrie să poată fi organizat un nou summit asupra viziunii sale privind încheierea războiului cu Rusia, transmite Reuters. „Am stabilit drept obiectiv ca în noiembrie să avem pregătit un plan complet”, a spus preşedintele ucrainean la o conferinţă de presă la Kiev, după ce a revenit din vizită în SUA, unde a participat la summitul aniversar al NATO.

UPDATE „Securitatea șefului statului se asigură la nivelul cuvenit, ținându-se cont, bineînțeles, de escaladarea tensiunilor la nivel internațional, în general”, a declarat Peskov, întrebat dacă vor fi introduse schimbări în planurile vizitelor de lucru ale lui Putin, dacă va fi întărită securitatea pe fondul evenimentelor din SUA, legate de atentatul asupra fostului președinte Donald Trump, scrie Rador. „Securitatea, după cum vă dați seama, din motive de înțeles, a fost întărită, independent de incidentele menționate”, a spus Peskov.

UPDATE Rossiya 1, postul de televiziune al statului rus, a transmis un segment în care amenința cu atacarea Bucureștiului și altor capitale europene, duminică seară, la o oră de maximă audiență, potrivit The Moscow Times. 

UPDATE Guvernul german a respins din nou luni apelurile de a livra avioane de luptă Ucrainei, după ce liderul opoziţiei, Friedrich Merz, din partea Uniunii Creştin-Democrate (CDU, de centru-dreapta), a declarat că sprijină această idee, potrivit DPA.

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimirt Zelenski se declară pentru prima oară de acord ca Rusia să participe la viitorul summit de pace organizat de Kiev, în urma unor prime discuţii la jumătatea lui iunie, în Elveţia, fără Rusia, relatează AFP, transmite News.ro.

UPDATE Letonia nu va mai permite autoturismelor înmatriculate în Belarus să intre pe teritoriul său din Belarus sau Rusia, a anunţat luni o agenţie guvernamentală, relatează Reuters.

UPDATE Kremlinul a anunţat luni că preşedintele rus Vladimir Putin nu l-a contactat pe Donald Trump după tentativa de asasinat din weekend asupra fostului preşedinte american şi că nici nu intenţionează să o facă, informează Reuters, conform Agerpres.

UPDATE Ucrainenii au distrus 100 de tancuri T-90, bijuteriile fostei Armate Roșii. În războiul din Ucraina, Rusia a pierdut deja 3.235 de tancuri. Este vorba de mașini de luptă T-54, T-55, T-62, T-64, T-72, T-80, dar și T-90 mai ales în varianta M, scrie NewsWeek. În războiul din Ucraina, Rusia a pierdut deja 3.235 de tancuri. Este vorba de mașini de luptă T-54, T-55, T-62, T-64, T-72, T-80, dar și T-90 mai ales în varianta M.

UPDATE Moscova a afirmat, fără nicio dovadă, că încercările Ucrainei de a-l ucide pe Vladimir Putin au fost pregătite „cu bani americani“, ceea ce a dus la creșterea tensiunilor dintre NATO și Rusia, scrie express.co.uk.

UPDATE În regiunea Odesa, patru militari ucraineni au încercat să treacă ilegal granița Ucrainei cu Moldova. În timpul unei încercări nereușite de evadare, a avut loc un incident în care polițiștii de frontieră au deschis focul asupra unuia dintre fugari și acesta a murit, informează Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei, scrie Libertatea.

UPDATE Statul Major al forţelor armate ucrainene, într-un raport de duminică dimineaţă, a precizat doar că Rusia a lansat 18 atacuri asupra Urojaine şi a altor localităţi din apropiere. Acesta nu a făcut nicio menţiune cu privire la sat într-un raport de după-amiază. DeepState, un popular blog militar ucrainean, a raportat duminică capturarea Urojaine, afirmând că forţele ruse au lansat „atacuri în masă în sudul satului”. Acesta a descris pierderea ca fiind o „prăbuşire a apărării” a cărei cauză va trebui investigată, scrie Spotmedia.

UPDATE Ingineri din sute de laboratoare, aflate în locuri secrete din Ucraina, construiesc o armată de roboţi care urmează să fie folosiţi pe front. Având un deficit de trupe și beneficiind de o asistență internațională inegală, Kievul speră să găsească un avantaj strategic împotriva armatei mai numeroase, notează Adevărul.

UPDATE Premierul Estoniei a demisionat din funcție, pentru a prelua șefia diplomației europene. Kaja Kallas militează ca țările UE să aloce măcar 1% din PIB pentru Ucraina, notează Ziare.com.

UPDATE Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au preluat controlul asupra satului Urojaine din estul regiunii ucrainene Doneţk, ceea ce, dacă se confirmă, ar fi ultima dintr-o serie de câştiguri teritoriale de la capturarea oraşului strategic Avdiivka, în februarie, relatează Reuters, transmite News.ro. Şi unii bloggeri ucraineni au declarat că forţele Kievului au cedat controlul asupra satului, situat la sud-vest de oraşul Doneţk, controlat de ruşi. Armata ucraineană susţine însă că luptele sunt încă în desfăşurare în zonă. Reuters nu a fost în măsură să confirme în mod independent rapoartele ucrainene sau ruseşti.

UPDATE Rusia a lansat un atac cu rachete „double tap” asupra unui orășel de lângă Harkov. De asemenea, oficialii au raportat patru morți într-o serie de atacuri în regiunea Donețk din sud-est și încă două persoane în regiunea de sud a Hersonului.

UPDATE Statul Major al armatei ucrainene a raportat duminică atacuri rusești intense în zona Pokrovsk din regiunea Donețk, creând „cea mai fierbinte situație” de-a lungul liniei frontului, invadatorii încercând să obțină noi câștiguri. Într-o actualizare, statul major a declarat: „inamicul a atacat deja pozițiile noastre de 35 de ori astăzi în zonele Novooleksandrivka, Vozdvizhenka, Progress, Lozuvatskyi, Novoselivka Pershoya și Yasnobrodivka … Situația rămâne tensionată în apropiere de Novooleksandrivka, Novoselivka Persha și Progress, unde șase confruntări sunt încă în desfășurare. Apărătorii noștri împiedică inamicul”, scrie Gândul.

UPDATE Bruxelles-ul ia în calcul să boicoteze summit-ul Afacerilor Externe organizat de Ungaria luna viitoare, în contextul în care premierul Viktor Orbán, a cărui țară deține președinția Europeană, a obstrucționat ajutorul pentru Kiev și a efectuat o vizite inoportună la Moscova și Beijing, anunță Politico.

UPDATE Situația rămâne tensionată în orașul Torețk din regiunea Donețk, iar cele mai grele lupte se concentrează în apropiere de Pokrovsk, a anunțat Statul Major al armatei ucrainene. Sectorul Torețk a devenit un punct fierbinte al frontului în ultimele săptămâni, iar comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrskîi, a anunțat că luptele intense din apropiere de Torețk și Pokrovsk au extins linia activă a frontului. Luptele continuă în aceste locuri și în localitatea Niu-Iork (sau Niu-York, localitate din raionul Bahmut, regiunea Donețk – n.red.). În ultimele 24 de ore s-au dat 114 lupte pe toată linia frontului, a anunțat dimineață Statul Major ucrainean, scrie Spotmedia.

UPDATE În Rusia, cheltuielile publice au depășit veniturile cu zeci de miliarde de euro de la începutul ofensivei din Ucraina, în februarie 2022. Deficitul federal a atins 0,5% din PIB în primele șase luni ale anului 2024, potrivit Ministerului de Finanțe, și se prognozează un deficit de 1,1% în acest an, un nivel care rămâne totuși mult sub cel al majorităţii economiilor mondiale majore. Pentru a încerca să compenseze acest dezechilibru, statul rus va introduce noi praguri de impozitare pentru cele mai mari venituri (la 18, 20 și 22%) și va crește impozitul pe profit (de la 20 la 25%). „Aceste schimbări au ca scop instituirea unui sistem fiscal echitabil și echilibrat”, a explicat recent ministrul de finanțe, Anton Siluanov, scrie G4media.

UPDATE Vladimir Putin mută provocator, sfidează încă o dată regulile și reușește să ocolească plafonul mondial al prețului petrolului rusesc, folosind o „flotă din umbră” de tancuri petroliere pentru a evita sancțiunile internaționale. Paradoxal, în plin conflict cu Ucraina, veniturile din petrol și gaze ale Rusiei au crescut, din cauza „portiței” descoperite de Moscova, cu 41% în prima jumătate a anului 2024, scrie Gândul.

UPDATE Militarii ucraineni care foloseau drone FPV au lovit complexe de comunicații și supraveghere rusești, a anunțat Direcția Principală de Informații (GUR) a Ucrainei pe Telegram. „Vânătoarea continuă!”, a transmis GUR, într-un montaj video care prezintă o serie de lovituri asupra turnurilor de comunicații, urmate de explozii. La sfârșit este prezentat un atac asupra unei baze militare rusești. GUR a prezentat anterior două înregistrări video care arată distrugerea unor echipamente militare și neutralizarea militarilor ruși de către forțele speciale ale armatei ucrainene, relatează Kyiv Post, scrie Spotmedia.

UPDATE Sediul central al companiei de armament Rheinmetall din Düsseldorf este păzit de ofițeri de poliție înarmați până în dinți, iar agenți a Oficiului de Investigații Criminale din landul Renania de Nord-Westfalia lucrează non-stop pentru a-l proteja Armin Papperger, directorul general al celui mai mare producător german de muniție din Europa. Papperger este cel mai bine păzit CEO din Germania. Probabil și cel mai vulnerabil, în condițiile angajamentului său ferm față de Ucraina, scrie Spotmedia.

UPDATE Kremlinul vine cu un avertisment dur la adresa Europei și spun că „staționarea rachetelor americane cu rază lungă de acțiune în Germania ar putea face capitalele europene ținte pentru rachetele rusești”. Mai exact, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre un „paradox” în care „Europa devine o țintă pentru rachetele noastre, iar țara noastră este o țintă pentru rachetele americane în Europa”.

UPDATE O substație electrică din regiunea Lipețk a fost vizată noaptea trecută de un atac cu dronă, a anunțat luni guvernatorul Igor Artamonov. Drona a lovit perimetrul unei substații din districtul municipal Stanovlianski. Nu s-au înregistrat victime, iar serviciile de urgență au intervenit rapid, activitatea acestei unități nefiind întreruptă, relatează Kyiv Independent.

UPDATE Alexandru Lukașenko spune că tensiunile s-au diminuat la granița cu Ucraina și că trupele suplimentare dislocate acolo au fost trimise înapoi la bazele lor. Aliatul lui Vladimir Putin a mai spus că serviciile de informații din Belarus au determinat Ucraina șă-și retragă trupele din zone sensibile. Războiul din Ucraina. Liderii europeni se vor întâlni la viitoarea reuniune a EPC pentru a discuta despre Ucraina și „arcul de conflict și instabilitate” care amenință granițele Europei.

UPDATE Noul premier al Marii Britanii, Keir, a avertizat că „Europa se află în fața unora dintre cele mai mari provocări din ultimul timp”, făcând referire la „războiul barbar al Rusiei” care „continuă să se răspândească pe continent”.

Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
Polița RCA se scumpește din 4 octombrie: Ce categorii de șoferi vor plăti cel mai mult
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: Rețeaua imobiliară a lui Popșoi. Investiții la Trușeni și Durlești cu parteneri controversați
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ Accident violent la Peresecina: Trei mașini distruse și patru persoane transportate la spital
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia
Planuri rămase doar pe hârtie: De ce nu au mai ajuns în Moldova centralele electrice de urgență și turbina din Norvegia

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente