Argentina a câștigat Copa Americana. Aceasta a învins Columbia, scor 1 la 0, după prelungiri. Încă în minutul 66, Lionel Messi a părăsit în lacrimi terenul, după ce s-a accidentat. Tristețea însă s-a transformat în bucurie când selecționata pe care o reprezintă a fost anunțată învingătoare.
Niciuna dintre cele două echipe nu a putut da lovitura în primele 90 de minute, astfel că partida a avut nevoie de prelungiri.
În a doua repriză de prelungiri, mai exact în minutul 112, Lautaro Martinez, din pasa lui Lo Celso, a reușit să înscrie golul care a decis câștigătoarea turneului.
Rezultatul l-a emoționat pe Messi, care a fost surprins plângând. S-a întâmplat după ce părăsise terenul de fotbal, după o accidentare. Glezna căpitanului Argentinei era foarte umflată.
Nu se știe deocamdată dacă Messi va mai continua să joace pentru naționala Argentinei, întrucât a ajuns la 37 de ani. Starul a câștigat deja trei trofee consecutive (Copa America, Cupa Mondială, Copa America).






























































