Mai au o șansă să arate că munca depusă la școală timp de 12 ani nu a fost în zadar. Pentru aproximativ 3 mii 300 de tineri urmeză zile de foc, așa cum repetat, se vor așeza în bănci pentru a susține probele de BAC. Astăzi peste 200 de elevi au avut testul la limba și literatura română. Majoritatea ne-au spus că, de acestă dată, sarcinile au fost mult mai simple. Totuși, cei mai mulți nu aspiră la note mari, important e să nu fie mai jos de 5.
Elevii care nu au dat BAC-ul din prima, au susținut astăzi examenul la limba de instruire. Astfel, 211 candidați din toată țara și-au început ziua în fața centrelor de bacalaureat. Acest tânăr a venit tocmai din Căușeni pentru a susține examenul repetat. Spune că de această dată este convins că va lua o notă mare, deoarece a fost mai simplu.
„ - Nimic complicat, a fost mai ușor.
- Mai ușor decât data trecută?
- Da.
- Ce notă aștepți acum?
- Șapte, poate opt chiar.
- Ești optimist?
- Prima data, ce nu ai reușit?
- Am greșit la eseu, am scris despre o altă temă și am obținut zero puncte”.
Mulți spun că, imediat ce și-au văzut nota insuficientă la prima sesiune de Bacalaureat, s-au pus cu burta pe carte. Au muncit mai mult, iar acum spun că testul li s-a părut mai ușor.
„ - De această dată ești mai încrezător?
- Da, sunt mai încrezător, am făcut consultații, m-am pregătit , sper să fie o notă mai bună, acum am luat decizii mai corecte, un pic m-am emoționat, dar voi trece și peste asta”.
„A fost mai ușor decât data trecută, a fost destul de bine și sper să am o notă bună, sper de data asta să fie bine”.
„Nu a fost greu nici cel de data trecută, dar de acestă dată mi s-a părut mai ușor”.
Și dacă unii spun că sarcinile au fost simple și cred cu tărie că vor obține o notă mare, alții nu-și doresc nimic mai mult decât o notă de trecere.
„ - A fost ceva mai complicat?
- În mare parte, da.
- Dar te-ai descurcat, ai scris?
- Spune-ne la ce notă te aștepți?
- Cinci, nu mai mare”.
„Ce notă aștepți de această dată?
- O notă de trecere”.
Mâine, cei care nu au susținut BAC-ul la prima sesiune, vor avea proba la limba străină, pe 18 iulie - la disciplina de profil, iar pe 19 - la materia aleasă. Testele vor fi verificate în perioada 15-23 iulie, iar rezultatele vor fi afișate în Centrele de Bacalaureat la 24 iulie. Candidații la examenul de bacalaureat vor avea la dispoziție 48 de ore pentru depunerea contestațiilor – în zilele de 24-25 iulie. Iar rezultatele finale vor fi anunțate luni, 29 iulie.