Un depozit a fostei fabrici de tutun din orașul Cupcini, raionul Edineț, a fost cuprins de flăcări. Pompierii au luptat cu focul mai bine de trei ore, iar la fața locului au intervenit șapte echipe de salvatori, informează IGSU.
„În urma incendiului au ars 60 de butelii a câte 100 litri de sticlă lichidă depozitate într-o încăpere cu suprafața de 750 m2. Datorită intervenției operative a pompierilor a fost salvată o mare parte a construcției. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști”, comunică IGSU.
Datorită intervenției operative a pompierilor a fost salvată o mare parte a construcției.
Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
Amintim că, o nouă alertă de pericol excepțional de incendii în toată țara. Meteorologii au emis cod galben, care este valabil de mâine și până pe 22 iulie.
În această perioadă, este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.
Astfel, se recomandă evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu.




































