În Republica Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare, dintre care șapte suplimentare, pentru alegerile prezidențiale din România, turul II, care urmează să aibă loc pe data de 8 decembrie. Cele mai multe dintre ele, 16 la număr, vor fi deschise în Chișinău, alte două în suburbii și restul în teritoriul țării.
Alegerile în diasporă se vor desfășura pe durata a trei zile, și anume 6, 7, 8 decembrie.
Vineri, secțiile de votare se vor deschide la orele 12 și vor activa până la ora 21. Sâmbătă și duminică votarea va continua între orele 7:00 - 21:00.
Pentru a evita aglomerarea și rândul la secțiile de votare, autoritățile roagă cetățenii români din Republica Moldova să se prezinte la una din cele 59 de secții de votare și în primele două zile de scrutin. Cele mai puțin aglomerate secții de votare din Chișinău și suburbii sunt:
La Chișinău:
- Liceul Teoretic “Miguel de Cervantes” – str. Avram Iancu nr. 36,
- Teatrul “Satiricus” – str. Mihai Eminescu nr. 55,
- Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78A,
- Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78A,
- Biblioteca Națională – str. 31 August 1989 nr. 78.
În suburbii:
- Durlești, str. Alexandru cl Bun nr.5
- Stăuceni, str. Alexei Mateevici, nr.13
- Băcioi, str. Independenței nr.125.
Pentru a putea vota la alegerile prezidențiale este necesar unul din următoarele documente românești:
- Cartea de identitate;
- Cartea electronică de identitate;
- Cartea de identitate provizorie;
- Buletinul de identitate;
- Pașaportul diplomatic;
- Pașaportul diplomatic electronic;
- Pașaportul de serviciu;
- Pașaportul de serviciu electronic;
- Pașaportul simplu;
- Pașaportul simplu electronic;
- Pașaportul simplu temporar;
- Carnetul de serviciu militar (pentru elevii din școlile militare).