Mattel lansează prima păpușă Barbie nevăzătoare, scoasă pe piață pentru a crește reprezentarea copiilor orbi și cu deficiențe de vedere, așa cum explică reprezentanții companiei. Păpușa are un baston alb și roșu și o privire ușor ridicată și orientată în afară, menită să „reproducă precis privirea distinctă a unei persoane nevăzătoare”, informează theguardian.
Vicepreședinta Barbie și șefa diviziei globale a păpușilor, Krista Berger spune că„Barbie nu mai este doar o păpușă, ea simbolizează libertatea de exprimare și poate oferi un sentiment de apartenență”.
Pentru păpușa nevăzătoare, compania a lucrat cot la cot cu Fundația Americană pentru Nevăzători.
Lucy Edwards, o activistă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și prezentatoare TV, a remarcat că lansarea păpușii înseamnă totul pentru ea.„Ca adolescentă, m-am simțit izolată din cauza pierderii vederii și a lipsei de modele de urmat ca mine. Mă simțeam jenată de bastonul meu, dar dacă aș fi știut că Barbie avea un baston, m-ar fi făcut să mă simt atât de diferit față de al meu și m-ar fi ajutat să mă simt mai puțin singură pe drumul de a accepta și îmbrățișa orbirea mea”.
Barbie este despre copilărie și descoperirea lumii prin joc, iar acum și copiii cu deficiențe de vedere pot să se joace cu o Barbie care arată ca ei.
Odată cu lansarea primei păpuși Barbie nevăzătoare, compania Mattel a colaborat cu National Down Syndrome Society pentru a introduce și prima păpușă de culoare cu sindrom Down. Asta după ce anul trecut a apărut pe piață păpușa albă cu sindrom Down. De asemenea, a debutat o păpușă cu o proteză de picior și una care folosește un scaun cu rotile. În 2022, a fost lansată prima Barbie surdă, împreună cu un Ken cu vitiligo, o boală autoimună care face ca pielea să își piardă pigmentul.





























































