În ultimii cinci ani, Consiliul Superior al Magistraturii și-a dat acordul pentru ca 11 judecători să fie anchetați pentru îmbogățire ilicită. Între timp, cinci dosare au fost clasate de procurori, iar în unele cazuri de rezonanță Procuratura Anticorupție a tăcut chitic.
La 11 aprilie 2022, procurorii au descins cu percheziții la domiciliul fostului președinte al Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.
A doua zi, Procuratura Anticorupție a anunțat că Veaceslav Clima are statut de bănuit, a fost chemat la audieri și în privința sa nu a fost aplicată nicio măsură procesuală de constrângere.
Timp de doi ani, despre mersul anchetei nu s-a mai anunțat public. Cutia Neagră PLUS a aflat de la Procuratura Anticorupție, în urma unei solicitări oficiale de informații, că dosarul în care era bănuit ex-judecătorul Vladislav Clima a fost clasat la 6 iunie 2023.
A scăpat de urmărirea penală și fostul vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, Ghenadie Pavliuc. Dosarul inițiat pe numele acestuia, tot pentru îmbogățire ilicită, a fost clasat la 15 februarie 2024, pentru că faptele nu au întrunit elementele infracțiunii, a precizat Procuratura Anticorupție.
Pe banca acuzaților, pentru îmbogățire ilicită, au ajuns până astăzi doar doi judecători. Oleg Melniciuc este singurul condamnat de prima instanță la 7 ani de închisoare. Magistratul se declară nevinovat și a atacat decizia la Curtea de Apel Chișinău. Examinarea cauzei este suspendată până în luna octombrie, pentru a fi efectuată o expertiză financiară.
Oleg Melniciuc, judecător: „Am considerat că judecătorul va fi capabil să pătrundă în esența argumentelor pe care le-am invocat. Dacă judecătorul nu a dorit să pătrundă în esență și să facă calcule, eu am hotărât că atunci e mai bine să solicităm o expertiză. Las” să facă calcule experții. Acolo sunt toate calculele absolut confirmate documental. Sentința primei instanțe o consider absolut ilegală”.
În vara anului 2022 a ajuns în judecată și dosarul fostului președinte al Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, în care este acuzat că a dobândit bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei pe care le-a înscris pe rude. De la începutul anului curent, pe acest dosar au fost planificate 7 ședințe, dar mai mult de jumătate au fost anulate din diverse motive.
Într-o altă cauză penală în care Ion Druta a fost bănuit că a dat indicații unor judecători pe anumite dosare de rezonanță, procurorii și-au retras învinuirile și au clasat dosarul.
În ultimul deceniu, peste 70 de judecători au fost anchetați penal în R.Moldova, dar niciunul nu a ajuns după gratii. Care este soarta celor mai răsunătoare dosare cu implicarea magistraților, vedeți în cea mai recentă investigație marca Cutia Neagră PLUS!