În timpul foametei, peste 200 de mii de oameni au murit, ceea ce a reprezentat 5 la sută din populația fostei republici socialiste. Mulți au murit pentru că nu aveau ce mânca, alții s-au stins din cauza bolilor provocate de sărăcie. Istoricii au documentat și 39 de cazuri de canibalism, când unii au ajuns atât de disperați încât mâncau carne de om. Cea mai gravă situație a fost în partea de sud, acolo unde seceta a fost și mai catastrofală. Consecințele acelor timpuri vitrege se resimt și în zilele noastre.
„Foametea din 1946-1947 a fost în Rusia, în Ucraina și în Republica Moldova. Cea din Republica Sovietic-Socialistă Moldovenească a fost cea mai dramatică. Au murit aproximativ 5% din populația Republicii Moldova, ceea ce înseamnă cea mai mare cifră de deces din toată foametea comparativ cu Rusia și Ucraina. Cea mai reală cifră, în jur de 200-210.000 mii de oameni care au murit în timpul acestei foamete și consecințele ei au rămas în cultura noastră populară. Foametea a fost un fenomen care a lovit profund realitatea basarabeană.
De la începutul anului 1946, când s-au cunoscut dificultățile legate de alimentare și de înfometarea populației, amploare a căpătat în vara anului 1946. Imaginați-vă, pe asemenea căldură oamenii și înfometați. Deja avem scrisoarea din decembrie 1946 a Conducerii Republici Soviet Socialiste Moldovenești, în care se arată foarte clar că populația este înfometată, nu există produse alimentare, nu există grâu. Asta înseamnă că regimul sovietic curățise tot în dorința lui de a realiza planul de export și de a înfometa populația rurală pentru a determina să intre în colhozuri.
În februarie 1947 avem scrisoarea Procurorului General al RSS Moldovenești către conducerea de vârf a Uniunii Sovietice, în care arată 34 de cazuri de canibalism și multe alte infracțiuni care se întâmplau în timpul foametei pentru că oamenii au început să spargă ambarele, să fure produse și asta s-a transformat într-o nebunie pentru regimul sovietic. Din cele 37 de cazuri de canibalism care s-au întâmplat mai ales în sudul Basarabiei. Găgăuzia actuală, Stepa Bugeacului a fost într-un fel aparte afectată de această foamete, cam fiecare al treilea găgăuz a murit în foamete, pentru că în această regiune stepa era aridă, condițiile erau întotdeauna vitrege.
Asta s-a transformat într-un genocid, cum consideră unii istorici găgăuzi, împotriva poporului găgăuz și aceste cazuri de canibalism, doar radiografic să mă refer din ele: frații care au mâncat pe frații mai mici, tații și părinții care au tăiat pe copii ca să-i mănânce, dezgroparea cadavrelor, cadavre care erau în casă și vecinii știau că au venit și au murit și i-au mâncat. Toate astea sunt documentate, lucruri care se știau încă în februarie 1947.
„Consecința imediată a foametei a fost colectivizarea masivă. Oamenii au intrat forțat în colhozuri, prin foamete, de fapt, s-au lichidat ultimele nuclee de rezistență, pentru că împreună cu deportările ele au grăbit comunizarea, sovietizarea și rusificarea satelor basarabene. Cel puțin, autoritățile actuale au decis să facă, prin lege, că a treia sâmbătă să fie dedicată victimelor foametei. În privința foametei, lucrurile cred că se vor schimba în timp...”, a spus istoricul Octavian Țîcu.
Un reportaj de Gabriela Ursu
Imagini și montaj de Constantin Niculae
