Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1677: RO-Alert, avertisment din Marea Britanie și Zelenski spune că Putin „caută scuze” ca să nu discute

/VIDEO/ Nu au mai ajuns la subiect. Ședința la care urma să fie dezbătut bugetul Capitalei a fost amânată

cmc
23 iulie 2024, ora 21:03

După mai bine de jumătate de an, autoritățile s-au apucat de bugetul municipal pentru 2024. Acesta a fost inclus pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Consiliului Municipal Chișinău. Doar că aleșii locali nu au mai ajuns la el. Trei ore le-au luat declarațiile de la tribună, după care tot atâta au durat polemicile legate de taxele locale pentru 2024. Iar, în final, ședința a fost amânată pentru ziua de mâine.

Ședința CMC a început la ora 10:00, iar timp de aproximativ trei ore, consilierii municipali s-au certat pe marginea mai multor subiecte. Abia după pauza de masă, aceștia s-au apucat de proiectul privind taxele locale, care a generat multe polemici. Spiritele nu s-au calmat nici după mai bine de două ore de dezbateri, când s-a constatat că niciun amendament nu a fost acceptat. 

Într-un final, după aprobarea taxelor locale, s-a decis amânarea ședinței pentru ziua de mâine. Azi dimineață, PAS și PSRM au organizat conferințe de presă, unde au anunțat vor vota bugetul doar dacă propunerile lor vor fi acceptate. 

„Compensația pentru căldură dacă până acum era 120 - 150 milioane, acum e 12 milioane. Noi nu suntem de acord cu asta. Noi propunem să fie la fel ca și în bugetele precedente”. 

Deși conform legii, la începutul lunii decembrie primăria trebuia să știe deja cum va cheltui banii publici în 2024, de șase luni municipalitatea activează în baza unui buget provizoriu. Deși acesta urma să fie identic cu cel de anul trecut, unele cifre au fost schimbate. Consilierii PAS au depus un denunț la Centrul Național Anticorupție, iar instituția a pornit o procedură contravențională, pentru a verifica dacă s-au admis încălcări la emiterea dispoziției de aprobare a bugetului municipal provizoriu pentru anul 2024.

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/INFOGRAFIC/ Harta tuturor dronelor și rachetelor găsite în Moldova după atacurile Rusiei în Ucraina
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Cât de sigur e spațiul aerian al Moldovei în fața dronelor? Lilian Carp: „Riscul este din prima zi de război”
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Secretul murăturilor de toamnă: Rețeta unei gospodine din Teleșeu, transmisă din generație în generație
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult
/VIDEO/ Taxe mai mari pentru drumuri? Șoferii ar putea plăti de peste 3 ori mai mult

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente