Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit miercuri seara în Congresul Statelor Unite, denunțând „axa terorii” iraniene. Discursul său a fost contestat de numeroși protestatari care susțineau cauza palestiniană.
Israelul a recuperat trupurile a cinci persoane ucise în timpul atacului întreprins de Hamas în sudul Israelului în ziua de 7 octombrie 2023 şi reţinute de atunci în Fâșia Gaza, a anunţat joi, 25 iulie, armata, transmit AFP şi Reuters.
UPDATE Înalţi responsabili ai guvernului turc au criticat dur joi Washingtonul pentru că i-a permis premierului israelian Benjamin Netanyahu să vorbească în faţa Congresului american, lucru descris de ministrul turc de interne drept o „ruşine pentru umanitate”, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
UPDATE Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a denunțat discursul rostit de premierul israelian Benjamin Netanyahu în faţa Congresului american, care, potrivit mișcării, a indus „în eroare” comunitatea internaţională, relatează AFP.
UPDATE Premierul Benjamin Netanyahu a acuzat „axa terorii” Iranului în discursul susținut în fața Congresului SUA. Liderul israelian și-a ținut discursul în fața unei ședințe comune a Senatului și Camerei Reprezentanților. Vizita sa în Statele Unite a picat, oarecum, în planu secund după ultimele evenimente din politica internă.
UPDATE Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, a îndemnat să se aștepte până când vor fi oferite mai multe detalii despre iniţiativa prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu de a crea o aliantă similară cu NATO în Orientul Mijlociu. Potrivit lui Peskov, abia atunci pot fi trase unele concluzii.
UPDATE Mii de manifestanți pro-palestinieni s-au adunat în jurul Congresului SUA din Washington pentru a cere oprirea ostilităților din Fâșia Gaza. Benjamin Netanyahu i-a numit pe cei care protestau drept „idioții utili ai Iranului”. El a susținut că protestatarii sunt susținuți de la Teheran.
UPDATE Benjamin Netanyahu a ținut să-și exprime recunoștința față de fostul președinte Donald Trump în timpul discursului. El i-a mulțumit pentru ceea ce a făcut în primu mandat pentru Israel.
UPDATE Mai mulți manifestanți s-au adunat în fața Congresului și au protestat împotriva discursului premierului Benjamin Netanyahu. Ei au cerut o încetare a focului în Fâșia Gaza, după nouă luni de război, potrivit AFP. Mulțimea, agita steaguri palestiniene și scanda sloganuri precum „Palestina liberă”.
UPDATE Faisal Salameh, șeful comitetului însărcinat cu furnizarea de servicii în tabără, a declarat că raidurile militare israeliene consecutive au dus la „distrugerea completă a infrastructurii”.


















