Un deținut de 30 de ani este învinuit că a atacat un angajat al Penitenciarului nr.15 Cricova. Inculpatul a fost condamnat la trei ani de închisoare. Prin cumul de sentințe, i-a fost stabilită pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 7 ani și 9 luni.
Deținutul este învinui că pe 25 octombrie 2023, având intenția sistării activității unui angajat al secției siguranță și regim, unde își executa pedeapsa penală stabilită, prin surprindere, l-a atacat pe angajatul respectiv, mușcându-1 de mâna stângă în regiunea brațului.
Ulterior, în timp ce funcționarul public încerca să-i pună cătușele, l-a mușcat de regiunea gambei, cauzându-i echimoze și excoriații.
Inculpatul și-a recunoscut vina. Sentința este cu drept de apel.




































