Fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a părăsit din nou ședința Parlamentului, care a fost dedicată astăzi celor 30 de ani de la adoptarea Constituției. Cauza stipulată de vicepreședintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, este faptul că nu există un motiv de bucurie, odată ce Constituția țării nu ar fi astăzi respectată.
Totodată, președintele fracțiunii BCS și-a adus aminte și de vorbe ale „clasicilor”, doar că nu a ținut să precizeze despre cine este vorba.
Mai mult, Batrîncea a menționat că fracțiunea sa va face mai multe demersuri privind ziua Constituției.
„Din păcate, nu avem multe motive de bucurie la 30 de ani a Constituției. Vorba clasicului: Este o sărbătoare, dar un ochi râde, un ochi plânge, dar nicicum nu putem spune că Constituția țării astăzi este respectată. BCS a făcut și va face mai multe demersuri în acest sens, dar considerăm că nu este motivul de evenimente solemne. Constatăm fățărnicie atunci când se vorbește despre respectarea Constituției și respectarea legilor țării. Vă mulțumim pentru atenție, iar BCS părăsește această ședință”, a precizat Batrîncea.
TV8.md reamintește că pe 29 iulie se împlinesc 29 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, document care a intrat în vigoare în data de 27 august 1994. Legea supremă prevede că Republica Moldova este un stat suveran, independent, unitar și indivizibil.
Constituția determină principiile generale ale societății, drepturile și îndatoririle omului. Este compusă din șapte titluri, fiecare fiind împărțit în capitole și secțiuni. Dispozițiile constituționale consacră suveranitatea și independența, unitatea și indivizibilitatea țării, forma republicană a statului, în care drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu Declarația universală a drepturilor omului.
„Noi, reprezentanții plenipotențiari ai poporului Republicii Moldova, deputați în Parlament, pornind de la aspirațiile seculare ale poporului de a trăi într-o ţară suverană, exprimate prin proclamarea independenţei Republicii Moldova, având în vedere continuitatea statalităţii poporului moldovenesc în contextul istoric şi etnic al devenirii lui ca naţiune, năzuind spre satisfacerea intereselor cetăţenilor de altă origine etnică, care împreună cu moldovenii constituie poporul Republicii Moldova, considerând statul de drept, pacea civică, democraţia, demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic valori supreme, fiind conștienți de responsabilitatea şi obligaţiile noastre faţă de generaţiile precedente, actuale şi viitoare, reafirmând devotamentul nostru faţă de valorile general-umane, dorinţa de a trăi în pace şi bună înţelegere cu toate popoarele lumii conform principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, adoptăm Constituţia Republicii Moldova, declarînd-o LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂŢII ŞI A STATULUI”, este scris în Constituția adoptată pe 29 iulie 1994.





























































