O rețea ilegală de mare risc a fost dată peste cap de poliție. Potrivit oamenilor legii, două femei au fost surprinse în flagrant în timp ce vindeau droguri sintetice. Locatarii unui bloc din sectorul Botanica al capitalei au sesizat autoritățile în acest sens.
În urma sesizărilor, polițiștii au inițiat măsuri speciale de investigație care au confirmat că cele două femei, în vârstă de 37 și 40 de ani, locuiau într-un apartament din sectorul Botanica, unde consumau droguri și desfășurau activități ilegale de comercializare a drogurilor sintetice.
Cele două suspecte au fost surprinse în flagrant în timp ce vindeau droguri sintetice. În urma perchezițiilor, autoritățile au descoperit și confiscat 12 grame de droguri sintetice, un cântar de precizie mică, patru telefoane mobile, pachețele destinate ambalării drogurilor și mijloace financiare.
Cele două femei urmează să stea în arest timp de 20 de zile, iar pe numele lor a fost deschisă o cauză penală. Dacă vinovăția lor va fi dovedită, acestea riscă de la 5 la 10 ani de închisoare.