Gheorghe Cotorobai, învinuit de răpirea, violarea și uciderea cu deosebită cruzime a Anei-Maria, tânăra din Orhei, însărcinată în 6 luni, a fost trimis în judecată. Totodată, potrivit Procuraturii Generale, bărbatul continuă să stea după gratii până Judecătoria Orhei se va pronunța pe caz.
Anterior, avocatul lui Cotorobai, Boris Bulbuc, spunea că învinuitul a făcut declarații în fața instanței, dar își rezervă dreptul de a păstra tăcerea în raport cu cei care desfășoară ancheta.
Amintim că în seara de 12 aprilie, tânăra de 19 ani, însărcinată în șase luni, a urcat de la o stație de așteptare a transportului public într-un automobil și a dispărut. Ulterior, oamenii legii au constatat că victima a fost răpită de un bărbat de 45 de ani, fost angajat al structurilor de forță, care a fost reținut la câteva zile după dispariția tinerei.
Oamenii legii spun că au ridicat mai multe înregistrări video de pe traseul național, dar și de la casa suspectului, unde se vede clar că Ana-Maria a fost dusă la domiciliul suspectului, ținută cu forța timp de mai multe ore, după care a fost urcată în portbagajul mașinii și dusă într-o direcție necunoscută.
Opt zile mai târziu, trupul neînsuflețit al tinerei însărcinate a fost descoperit la 21 de kilometri de casa suspectului. Oamenii legii au stabilit că tânăra avea urme de moarte violentă și tortură.
Singurul învinuit în acest dosar era în deplinătatea facultăților mintale atunci când a săvârșit crima. Cel puțin asta arată rezultatele expertizei psihiatrice.
Faptele incriminate lui Gheorghe Cotorobai se pedepsesc cu închisoare de la 20 de ani până la detenție pe viață.




































