Condiții medicale mai bune pentru pacienții din nordul țării. Secția Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului raional din Edineț a fost modernizată și dotată cu utilaje de ultimă generație. În plus, în cadrul acesteia, a fost deschis un centru primar de accident vascular cerebral. Instituția va oferi asistență medicală pentru pacienții din patru raioane.
Secția de anestezie și terapie intensivă din cadrul spitalului din Edineț are după renovare patru săli de operații, este dotată cu un aparat modern de tomografie computerizată pentru pacienții cu AVC și patru aparate noi de anestezie. Investițiile s-au ridicat la 17 milioane de lei.
„Dispune la moment de opt paturi funcționale, dotate cu aparataj medical performant de ultima generație, precum aparate de ventilație pulmonară, sistem centralizat de oxigen și aer medical, sisteme de monitorizare continuă a funcțiilor vitale, aparate electroencefalografie cu monitorizarea somnului fiziologic”, a declarat directorul Spitalului Raional Edineț, Viorel Cioclea.
Medicii spun că au așteptat ani buni renovarea secției, deoarece condițiile pentru pacienți erau precare.
„Până acum lucrurile stăteau, într-adevăr, altfel. Erau echipamente mai puține, condițiile de lucru și cele de tratare a populației erau cu mult mai rele, așa să zicem. Acum vedeți și dvs. că s-a schimbat anturajul, echipamentele, paturile și tot ce ne înconjoară”, a declarat medicul anesteziolog-reanimatolog, Mihaela Movilă.
„Metodele cele mai eficace, cu cel mai ultra aparataj, cel mai sofisticat de ultimă oră, vor beneficia atât pacienții din raionul Edineț cât și pacienții din raioanele vecine. Avem și legătura cu telemedicina, putem să ne consultăm și cu capitala, cu centrele mai sofisticate care o să ne dea un sfat și vom putea ajuta la nivelul spitalului nostru”, a declarat șeful secției ATI, Dorin Galadiuc.
„Ministerul Sănătății a investit cu resursele financiare din diferite surse, din proiecte pe care le-a gestionat a Băncii Mondiale, a Băncii Consiliului Europei, a bugetului de stat și donații din partea partenerilor, aceasta include crearea centrului de accident cerebral vascular. Vom continua până în Edineț nu vom crea un spital extraordinar de modern așa și cum așteaptă cetățenii din această regiune”, a declarat ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
În ultimii doi ani, Guvernul a investit în Spitalul raional Edineț 46 de milioane de lei.
La eveniment a fost și președinta Maia Sandu. Salutând deschiderea centrului, aceasta nu a ratat ocazia să facă și puțină agitație electorală.
„ Această decizie din toamnă ne privește absolut pe toți, de ea depinde cum vor arăta spitalele noastre peste cinci ani, de ea depinde cum vor arăta salariile dumneavoastră, dar de ea depinde cât de sigură va fi Republica Moldova și pentru noi pacea este o prioritate și UE este în primul rând un proiect de pace”, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
Acesta este al nouălea Centrul primar de acordare a asistenței în cazul accidentelor vasculare cerebrale, inaugurat în ultima perioadă.