Maia Sandu pledează pentru o susţinere sporită pentru Ucraina, pe care o prezintă drept un zid de protecţie pentru Republica Moldova „atâta timp cât rezistă” în fața agresiunii militare rusești, și reiterează că Vladimir Putin trebuie „oprit” din planurile sale de alte invazii în scopul menținerii Europei în siguranță, relatează AFP într-o sinteză a unui interviu acordat de Maia Sandu pentru cotidianul francez „Le Monde”.
„Astăzi, ne simţim în siguranţă datorită rezistenţei ucrainenilor, dar Europa - nu numai Europa, ci şi toate ţările care ţin la respectarea frontierelor lor - ar trebui să înţeleagă că Vladimir Putin trebuie oprit. Dacă vrem pacea, trebuie să-i ajutăm pe ucraineni prin toate mijloacele”, a declarat Maia Sandu în interviul acordat pentru „Le Monde” în contextul vizitei sale în Franța, scrie Adevărul.
„Cred că mulţi (europeni, n. red.) înţeleg acum că Vladimir Putin nu se va opri. Trebuie (...) să găsim mijlocul de a fi mai eficienţi în susţinerea Ucrainei”, a insistat președinta Republicii Moldova.
Maia Sandu şi-a exprimat satisfacţia privind acordul de apărare semnat joi între Republica Moldova și Franţa. Potrivit ei, acest acord este „o primă etapă pentru a ajuta la întărirea securităţii Moldovei şi a regiunii”. Acest acord prevede în special deschiderea în următoarele luni a unei misiuni de apărare permanentă la Chişinău, dar nu include garanţii de securitate, precizează AFP.
Republica Moldova este o ţintă a unei „ingerinţe” rusești care „creşte pe măsură ce” acest stat situat între România și Ucraina face progrese „spre integrarea în Europa”, afirmă Maia Sandu.
Autorităţile proeuropene de la Chişinău se tem în special de o creştere a dezinformării din partea Kremlinului odată cu apropierea scrutinului prezidenţial şi a referendumului privind aderarea la UE prevăzute pentru toamna acestui an, în condiţiile în care cele 27 de state membre UE au dat undă verde, în decembrie, începerii negocierilor oficiale de aderare cu Republica Moldova.
Potrivit experţilor, Rusia, nemulţumită să vadă Republica Moldova îndreptându-se către UE, foloseşte regiunea separatistă Transnistria ca pârghie pentru a o readuce sub influența sa sau măcar a o ține pe loc.
La sfârşitul lunii februarie, separatiştii proruşi din Transnistria au cerut „măsuri de protecţie” din partea Rusiei, ca semn de nemulțumire față de decizia autorităților Chișinău de a spori pașii în vederea reintegrării economice. Totuşi, „situaţia din Transnistria este stabilă”, dă asigurări preşedinta Republicii Moldova.