Sophie (35 de ani), fata cea mare a Ursulei von der Leyen (65 de ani), șefa Comisiei Europene, s-a căsătorit, sâmbătă, 3 august, cu chilianul Juan Pablo Brotfeld (35 de ani). Ceremonia religioasă a avut loc în biserica istorică Sf. Pankratius din Burgdorf, lângă Hanovra, landul Saxonia Inferioară, „sub măsuri stricte de securitate”, relatează Bild, citat de Libertatea.
Von der Leyen a salutat personal fiecare oaspete alături de ginerele ei. Șefa CE a purtat rochie albastră regală, lungă până la podea.
„Nunta sub protecția poliției”, a titrat Bild, care a scris că s-a ridicat nivelul de securitate în Burgdorf, un orășel cu 30.000 de locuitori. Polițiștii au păzit cele patru intrări în biserică, iar lăcașul de cult a fost înconjurat de ofițeri ai Biroului Federal de Poliție Judiciară (BKA) în civil, „cu căști în urechi”. Totuși, șefa UE a evitat ca pe lista celor 250 de invitați să se afle figuri politice proeminente.
Mireasa a sosit la biserică într-un Mercedes Clasa E verde închis. Ea a fost condusă de mândrul ei tată, Heiko (69 de ani). De asemenea, în mașină se aflau domnișoarele ei de onoare, între care sora Johanna von der Leyen (30 de ani). Rochia miresei a avut un decolteu adânc și o trenă de trei metri.
Juan, care are cetățenie chiliană, a fost însoțit de fratele său, Francisco Brotfeld (avocat). Petrecerea a avut loc într-un cadru „idilic” și într-o atmosferă familială, „la țară”. Mirii au ajuns într-o trăsură albă, veche de 300 de ani, trasă de caii albi Shiva și Donna.
Mirele și mireasa vorbesc engleza unul cu celălalt și se spune că locuiesc în Berlin. Manager al unei companii, chilianul a renunțat la numele său și acum se numește Juan Pablo von der Leyen.
Ursula von der Leyen este căsătorită cu Heiko von der Leyen, descendentul unei familii de nobili din Hanovra, medic precum soția sa și directorul unei companii medicale.
Cei doi au șapte copii, doi băieți și 5 fete: David (născut în 1987), Sophie (1989), Maria Donata (1992), gemenele Victoria și Johanna (1994), Egmont (1998) și Gracia (1999).