Donald Trump a acceptat să participe la o dezbatere cu Kamala Harris pe 10 septembrie. În aceeaşi lună, candidaţii pentru Casa Albă ar urma să aibă alte două astfel de evenimente. La clubul Mar-a-Lago, fostul preşedinte american nu a ratat ocazia să-şi critice dur rivala.
Prima conferinţă de presă a lui Trump de când Kamala Harris a devenit oficial candidata Partidului Democrat nu a fost lipsită de atacuri la adresa rivalei sale. Totul după ce republicanul a anunţat că a fost de acord să aibă o dezbatere cu vicepreşedinta pe 10 septembrie pe ABC News, pe lângă altele două.
„Cealaltă tabără trebuie să accepte termenii. S-ar putea să accepte sau s-ar putea să nu. Nu ştiu dacă vor accepta. Ea nu a făcut un interviu. Nu poate să facă un interviu. Abia este competentă şi nu poate face un interviu. Abia aştept, însă, dezbaterile, pentru că cred că trebuie să lămurim lucrurile”, a declarat Donald Trump, fostul preşedinte al Statelor Unite.
La rândul său, Kamala a spus că aşteaptă cu nerăbdare evenimentul din septembrie. Timp de aproape o oră, fostul preşedinte american a răspuns şi altor curiozităţi - printre ele şi cea despre cum i s-a schimbat părerea despre deţinerea armelor de foc după ce a fost victima unei tentative de asasinat.
„Uite, dacă iei armele. ea vrea să ia armele tuturor. Dacă iei armele, nu o poţi face, pentru că oamenii au nevoie de arme pentru protecţie”, a mai declarat Donald Trump, fostul preşedinte al Statelor Unite.





















