În Republica Moldova, dar și în alte state, se atestă o creștere bruscă a infecțiilor cu COVID-19, declară ministra Sănătății. Într-o postare pe Facebook, Ala Nemerenco a subliniat că numărul crescut de călătorii în luna august contribuie la transmiterea rapidă a virusului, dar a asigurat că infecția este sub control și la un nivel scăzut de incidență.
„Covid-19, după cum ținem minte din pandemie, dar și după, se manifestă prin valuri de creștere și coborâre a incidenței. De obicei, creșterea maximă a infecțiilor respiratorii virale se atestă în sezonul rece, cu excepția Covid-19, care a înregistrat creșteri și vara. În ultimele săptămâni, în SUA, s-au detectat câteva subvariante Omicron dominante, puțin mai contagioase decât altele. De asemenea, creșterea este explicată prin creșterea numărului de călătorii în august, lună de vacanță, fapt ce asigură transmiterea mai rapidă a infecției”, a scris Ala Nemerenco.
Cu toate acestea, autoritățile recomandă să ne testăm dacă avem simptome caracteristice și să consultăm medicul la necesitate.
„Chiar dacă nu are o acuratețe de 100%, faceți testul screening rapid Covid-19 și consultați un medic. Testele sunt realizate gratuit în instituțiile de medicină primară și unitățile de primiri urgente ale spitalelor. Chiar dacă carantina este anulată, recomandăm bolnavilor să evite contactul cu persoanele în vârstă, imunocompromise și cu boli cronice, care sunt mult mai vulnerabile, în special cât persistă febra și este prezentă simptomatica virală pronunțată.
Rămâneți acasă dacă sunteți bolnav și urmați recomandările medicului. Dacă călătoriți, pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, purtați mască în spații închise și aglomerate. Țineți minte regulile de aur: Păstrați distanța; Spălați-vă mâinile cât mai frecvent cu săpun sau dezinfectați-le cu soluții pe bază de alcool”, mai spune ministra.
În ultimele patru săptămâni, Republica Moldova a înregistrat 1.710 cazuri de COVID-19, dintre care 144 în regiunea transnistreană, comparativ cu 97 în luna iunie. În aceeași perioadă, au fost raportate 9.276 de infecții acute ale căilor respiratorii superioare.
Pandemia de COVID din 2020-2023 a fost una globală și, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, a omorât aproximativ 20 de milioane de oameni în toată lumea. În Republica Moldova, numărul deceselor asociate cu virusul apărut în China depășește 12.000.




































