Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Oficiali ucraineni din Ministerul Apărării, implicați într-o rețea care a furat 33 de milioane de euro din fondurile Armatei

război ucraina soldați
10 august 2024, ora 12:01

Procuratura Ucrainei a derulat, în cooperare cu serviciile de securitate, o operaţiune de amploare pentru demascarea membrilor unei presupuse reţele infracţionale care deturna fonduri destinate apărării ţării în războiul cu Rusia, relatează vineri agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Suma fraudată astfel s-ar ridica la 1,5 miliarde de grivne (circa 33 de milioane de euro), potrivit unui comunicat al Parchetului.

Potrivit anchetei, în reţeaua infracţională ar fi implicaţi oficiali ai Ministerului Apărării, membri ai unităţilor militare, ai administraţiilor regionale şi consiliilor municipale, printre alţii, precum şi directori de companii din mai multe regiuni ale Ucrainei.

Una dintre cele 28 de persoane care au fost notificate că au calitatea de suspect în acest dosar este şeful unuia dintre departamentele Ministerului Apărării.

Printre ceilalţi suspecţi se numără şeful Centrului Teritorial de Recrutare din provincia estică Doneţk parţial ocupată de armata rusă, precum şi cinci oficiali municipali din regiunile Poltava şi Dnipropetrovsk şi şapte membri ai unităţilor militare din Doneţk, Odesa, Dnipropetrovsk, Kiev şi Cerkasî, se arată în comunicat.

Printre faptele investigate se regăsesc umflarea facturilor pentru achiziţia de produse şi servicii, falsuri în acte sau acceptarea unor uniforme militare de proastă calitate.

Suspectul care conduce un departament al Ministerului Apărării este acuzat şi de obstrucţionarea activităţilor legale ale armatei, întrucât, deşi avea cunoştinţă de existenţa unui contract public deja semnat, el a semnat un contract adiţional cu o altă firmă, către care a transferat fonduri publice.

În cadrul operaţiunii, forţele de securitate ucrainene au percheziţionat peste 65 de instituţii şi organizaţii din întreaga ţară.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente