O nouă epidemie ciudată se răspândește rapid în mai multe țări. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat convocarea unui comitet de urgență pe tema mpox (cunoscută anterior ca „variola maimuței”) pe data de 14 august, pentru a analiza necesitatea decretării celui mai înalt nivel de alertă în contextul epidemiei care afectează mai multe țări africane, arată Digi24.
„Prima reuniune a comitetului de urgență convocată de directorul general al OMS (...) privind recrudescența mpox 2024 a fost stabilită pentru miercuri, 14 august (...), de la ora 12:00”, a informat OMS.
Reuniunea, care va avea loc online cu ușile închise, va evalua gravitatea situației și măsurile necesare pentru combaterea răspândirii virusului.
„Comitetul mă va sfătui dacă focarul constituie o urgență de sănătate publică de interes internațional și, dacă da, mă va sfătui cu privire la recomandările temporare care se impun”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe rețeaua socială X.
Virusul mpox a cunoscut o recrudescență în 2024, odată cu apariția unei noi tulpini, denumită „clada 1b”, detectată inițial în Republica Democratică Congo (RDC) și ulterior raportată în mai multe țări vecine. Această nouă variantă a virusului suscită îngrijorări majore, fiind considerată mai severă decât tulpinile anterioare. „Clada 1b provoacă boli mai severe comparativ cu clada 2”, a avertizat șeful OMS.





















