Jumătate de ţară este sub alertă roșie din cauza incendiilor de vegetație care au izbucnit în mai multe regiuni şi s-au apropiat de case. Focul se apropie de Atena. Localităţi şi spitale din jurul capitalei sunt evacuate. Flăcările înalte de până la 25 de metri s-au răspândit "ca fulgerul" din cauza vântului puternic.
Un incendiu de vegetaţie care înaintează rapid, alimentat de vântul puternic, făcea ravagii luni în apropiere de Atena, mistuind copaci, case şi maşini şi forţând evacuarea unor spitale şi a cel puţin 11 localităţi, au declarat autorităţile elene, relatează Reuters.
Peste 560 de pompieri, incluiv din România, sprijiniţi de voluntari, 17 bombardiere cu apă şi 15 elicoptere se luptă cu cel mai recent incendiu de vegetaţie din Grecia, care a izbucnit duminică la ora locală 15.00 lângă Varnavas, la 35 km nord de capitală. Luni dimineaţă, incendiul se extinsese spre sud şi ardea pe mai multe fronturi, inclusiv în satul Grammatiko, în oraşul antic Marathon, municipalitatea Nea Makri de la malul mării şi Muntele Penteli, chiar la nord de Atena.
Autorităţile sunt în alertă maximă de incendiu până joi, în timp ce experţii meteorologi au avertizat că vine o "săptămână foarte dificilă". "Jumătate din Grecia va fi pe roşu", a declarat sâmbătă ministrul pentru criză climatică şi protecţie civilă, Vassilis Kikilias, menţionând temperaturi de 40 de grade Celsius, pe fondul vântului puternic.
Vântul puternic schimbă constant direcţia flăcărilor. Avioanele de stingere a incendiilor şi-au întrerupt operaţiunile peste noapte şi au reluat eforturile luni dimineaţă. Poliţia a ajutat la evacuări, iar unii locuitori şi-au petrecut noaptea în adăposturi.





















