Negocierile cu UE pe primul grup de capitole ar putea începe în primele luni ale anului 2025. Vicepremiera Cristina Gherasimov susține că în prezent are loc cea de-a doua etapă screening-ului bilateral, după care Comisia Europeană va raporta despre concordanța legislației naționale cu cea europeană. Aproximativ în luna ianuarie, acest raport urmează prezentat Consiliului UE, după care urmează o decizie privind începerea negocierilor.
Într-un interviu pentru postul public de televiziune, Cristina Gherasimov a declarat că în luna iulie a început cea de-a doua etapă a screening-ului prin care se identifică diferențele dintre legislația europeană și cea națională.
„Până în luna mai, timp de patru luni am încheiat prima perioadă de screening, cel explicativ unde noi am făcut cunoștință cu legislația europeană, iar acum, în cea de-a doua etapă, urmează ca experții Comisiei Europene să facă cunoștință cu legislația noastră națională. În această etapă, grupuri de funcționari publici vor merge la Bruxelles sperăm mai multe întrevederi să aibă loc și la Chișinău prin care urmează acest schimb de informații să prezentăm legislația națională pe fiecare capitol în parte din cele 33 de capitole și două criterii”, a menționat Gherasimov.
Negociatoarea șefă din partea Republicii Moldova, despre negocierile de aderare la UE a declarat că există un calendar bine pus la punct în această privință care va dura aproximativ 12-18 luni. Prima sesiune a avut loc în luna iulie, a doua va avea loc în a doua jumătate a lunii septembrie. Următoarea etapă este cea de deschidere a negocierilor propriu zise.
„În momentul în care finalizăm primul grup de capitole, așa zis Cluster 1 ce țin de valorile fundamentale, Comisia Europeană urmează să elaboreze un raport de evaluare (...), iar acest raport urmează să fie prezentat Consiliului Uniunii Europene, iar Consiliul în baza acestui raport, urmează să ia decizia dacă și când anume va deschide negocierile propriu zise pentru primul grup de capitole. Deci noi sperăm undeva în luna ianuarie deja acest raport să fie prezentat Consiliului, după care urmează o decizie. Și sperăm în primele luni ale anului următor să avem începutul negocierilor propriu-zise”, a punctat vicepremiara.
Potrivit ei, din acea etapă țara noastră intră în câteva niveluri de discuții cu Comisia Europeană și cu statele membre unde continuă avansarea cu screening-ul bilateral pe capitolele care încă nu au fost acoperite, iar paralel vor începe negocierile pe grupuri de capitole.
Primele capitole de negocieri care vor fi deschise includ justiția, democrația, administrația publică, finanțele și economia.