Ar fi cumpărat semințe de canabis din afara țării, iar după cultivare, mugurii ar fi vândut mugurii dealerilor din Chișinău și din România. Doi bărbați au fost reținuți fiind suspectați de cultivarea canabisului. Oamenii legii au găsit într-un beci droguri de peste un milion de lei, dosite printre butoaie.
Potrivit procurorilor, cei doi bărbați de 35 și respectiv 41 de ani erau specializați în cultivarea plantelor canabis cu o concentrație înaltă a psihotropului principal care induce senzația de „euforie” (de numit THC). Aceștia cumpărau semințele din afara Moldovei, iar după cultivare, mugurii de calitate superioară erau vânduți dealerilor din Chișinău și din România, iar ceilalți – în municipiul Cahul.
În cadrul perchezițiilor, oamenii legii au depistat într-un beci peste 6 kilograme de droguri, dosite printre butoaie în valoare de 1.200.000 de lei. Suplimentar, cu sprijinul angajaților „Fulger,” al domiciliile celor doi au fost depistate accesorii pentru porționarea și vânzarea stupefiantului, precum și o armă de vânătoare și cartușe de luptă fără acte permisive.
Ulterior procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, au reținut cei doi suspecți, iar la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile, pentru efectuarea obiectivă a investigațiilor.
Cercetarea penală se desfășoară în continuare, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.




































