Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1705: Atac masiv la Belgorod. Armistițiu la Oleșki, mediat de Melania Trump. Dispută între Musk și Kiev

Mită pentru a facilita obținerea permiselor de conducere: Două persoane amendate cu circa 700.000 de lei

img (12)
20 august 2024, ora 12:23

Ar fi primit sute de euro mită pentru a facilita obținerea permiselor de conducere, dar acum vor plăti statului. Două persoane au fost amendate cu circa 700.000 de lei în urma deciziei pronunțate de Judecătoria Hîncești, într-un dosar penal deschis de CNA în 2023. În total, 7 capete de acuzare ale infracțiunii de trafic de influență au fost deferite justiției urmare a încheierii acordurilor de recunoaștere a vinovăției.

Potrivit CNA, inculpații, începând cu perioada lunii decembrie 2021 și ulterior în perioada lunilor mai-septembrie 2023, au pretins și primit de la 500 la 750 de euro de la mai multe persoane. În schimb, aceștia susțineau că pot influența angajații din cadrul Secției înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto a Centrului Multifuncțional Hâncești al ASP pentru a facilita promovarea probelor teoretice și practice ale examenului de calificare pentru obținerea permisului de conducere.

Prin urmare, în luna decembrie 2021 unul dintre inculpați a primit prima tranșă de bani în sumă de 500 de euro din suma totală de 700 de euro, de la o persoană pentru a o ajuta să susțină examenul teoretic și practic.Pentru că promisiunile nu s-au realizat, în perioada lunii mai-iunie 2023 aceștia au pretins și primit suplimentar 200 euro și 4000 de lei, pentru a-i elibera un certificat, necesar pentru susținerea examenelor de conducător auto la proba teorie și practică, timp în care solicitantul s-a aflat peste hotarele țării.

Totodată, s-a stabilit că, în luna mai 2023, aceștia au primit 700 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să susțină examenul teoretic și practic, necesar pentru obținerea permisului de conducere pentru categoria „A”. Ulterior, prin utilizarea unor dispozitive audio-video, au asistat persoana în timpul examenului, reușind astfel să obțină permisul.

În iulie 2023, cei doi au repetat schema, solicitând 750 de euro de la altă persoană pentru a influența rezultatul examenului de calificare auto pentru categoria „B”. Din nou, au utilizat dispozitive tehnice pentru a ghida persoana în timpul examenului, asigurându-se că aceasta obține permisul.

În alte cazuri, aceștia au primit sume suplimentare pentru a îndeplini promisiuni similare, însă unele promisiuni nu au fost realizate, iar banii nu au fost returnați.

Urmărirea penală a durat 10 luni, iar datorită încheierii acordurilor de recunoaștere a vinovăției, după conexarea cauzelor în instanța de judecată, judecarea cauzei a durat doar 4 luni.

În urma analizei probatoriului, la 6 august 2024, Judecătoria Hîncești, sediul Central i-a găsit vinovați pe inculpați de trafic de influență, stabilindu-le o pedeapsă sub formă de amenzi de 300.000 lei și, respectiv, 400.000 lei. De asemenea, s-a menținut sechestrul asupra sumei de 10.900 euro pentru a garanta executarea acestor amenzi.Totodată au fost confiscate contravaloarea mijloacelor bănești în mărime de 4000 de lei, iar 200 euro au fost trecuți în folosul statului.  Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
Horoscop 25 octombrie 2026 de la ChatGPT: Berbecii nu trebuie să se grăbească, iar Leii au parte de suprize
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ Cutia Neagră PLUS: „Aerodromul unui MAN”. Un consilier din Budești vrea să deschidă un aeroclub lângă casele oamenilor
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
/VIDEO/ La doar 16 ani, a creat site-ul care îi ajută pe elevi: Alexandra Grosul vrea să facă școala mai accesibilă
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
Colete false și linkuri-capcană: Poșta Moldovei avertizează despre intensificarea fraudelor
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate
/VIDEO/ Viața de familie a lui Zelenski, în umbra războiului: Ce îl întreabă mama după 12 apeluri ratate

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente