Sunt îmbunătățiri. Unul dintre cei cinci copii, care au avut de suferit în urma gravului accident din raionul Strășeni, mai rămâne în reanimare. Între timp, ceilalți patru beneficiază de asistență medicală în secția de ortopedie a Institutului Mamei și Copilului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției medicale, Maxim Cazacu, acum, în secția reanimare mai rămâne un copil de 7 ani:„Sunt îmbunătățiri, dar încă nu poate fi transferat.”
Între timp, doi minori de 9 și 10 ani au fost transferați de la reanimare în secția de ortopedie, unde se afla alți doi micuți, tot victime ale accidentului. Starea acestora este de gravitate medie.
TV8 amintește că cinci persoane au murit după ce două mașini au luat foc în urma unui accident la Strășeni. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), tragedia s-a produs în dimineața zilei de 10 august, în satul Codreanca. În ambele automobile se aflau în total 11 persoane. Victimele care au supraviețuit au fost transportate de urgență la spital.
Poliția a deschis un dosar penal pentru a investiga circumstanțele accidentului, stabilind preliminar că unul dintre șoferi nu s-ar fi asigurat și, efectuând manevra de depășire peste linia continuă, s-a lovit frontal cu automobilul ce se deplasa din sens opus. De altfel, șoferul de 22 de ani nici nu avea permis de conducere, după ce, acum o lună și jumătate, fusese prins băut la volan.
Pe 14 august, șoferul care ar fi provocat accidentul a fost adus în fața instanței. Acesta a fost externat din spital și a fost adus la judecătorie într-un scaun cu rotile, fiind cu piciorul fracturat. Magistrații Judecătoriei Strășeni au decis plasarea tânărului în arest preventiv pentru 30 de zile, cu obligația de a-i fi acordate îngrijirile medicale necesare. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 10 ani de închisoare. Anterior, tânărul a fost certat cu legea, fiind condamnat pentru jaf și furt.