Restricții la sport pe timp de caniculă. În contextul avertizărilor meteorologice referitoare la temperaturile excesive, Ministerul Educației și Cercetării recomandă comunităților sportive anularea antrenamentelor desfășurate în aer liber între ora 11:00 și 17:00.
Potrivit Ministerului, antrenamentele pot fi reprogramate în afara intervalului menționat, sau pot avea loc în spații închise, cu condiția ca acestea să fie ventilate în mod corespunzător.
Reprezentanții federațiilor și ai școlilor sportive sunt rugați să urmărească avertizările meteorologice și să adapteze, la necesitate, programul antrenamentelor. Responsabilitatea de a informa sportivii și părinții despre gradul sporit de insolație cât și, după caz, despre noul program de antrenament, revine fiecărei federații și școli sportive în parte.
Ministerul Educației și Cercetării recomandă sportivilor să coopereze strâns cu antrenorii și personalul medical pentru a asigura practicarea sportului în condiții de siguranță.