„Vom sprijini Moldova din răsputeri”. Este mesajul ferm al cancelarului german Olaf Scholz, transmis în cadrul unei conferințe de presă, susținute astăzi, 21 august, la Chișinău, alături de președinta Maia Sandu. Scholz a lăudat eforturile Republicii Moldova de a face față încercărilor de destabilizare și a menționat că Germania sprijină parcursul european al țării noastre.
„Doresc să trag un semnal în ceea ce privește bunele legături dintre țările noastre, bazate pe încredere. Discutăm mult între noi și ne-am întâlnit deseori pentru a încheia acorduri noi și a aprofunda cooperarea noastră. Suntem conștienți de modul în care Moldova suferă din cauza războiului din Ucraina, știm că actori pro-ruși încearcă să destabilizeze țara mai ales pe fundalul alegerilor...Mesajul meu e că Germania e alături ferm, vom sprijini Moldova din răsputeri”, a punctat Olaf Scholz.
„Sprijinim calea europeană a Republicii Moldova. Ne-am implicat foarte mult ca acest lucru să devină posibil. Considerăm important ca procesele de aderare să continue și să reușim în viitorul apropiat să le finalizăm”, a adăugat cancelarul Germaniei.
Amintim că cancelarul german Olaf Scholz s-a aflat astăzi în vizită în Republica Moldova, la invitația președintei Maia Sandu. Ultima vizită bilaterală a unui cancelar german în Republica Moldova a avut loc acum 12 ani. Scholz a mai fost în Moldova și anul trecut pe 1 iunie când a participat la Summitul Comunității Politice Europene, alături de alți lideri europeni.




































