Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Israel, ziua 322: Negocieri în Egipt și promisiunea de la Kamala Harris. Iranul anunță că dorește o apropiere de Vest

IsraelIsrael
23 august 2024, ora 11:41

Negociatori israelieni au participat joi la discuții la Cairo pentru un armistițiu în Fâşia Gaza combinat cu eliberarea ostaticilor, într-un moment în care războiul dintre Israel şi Hamas continuă pe teritoriul palestinian, relatează AFP, transmite Agerpres.

Noile negocieri survin după ce turneul secretarului de stat Antony Blinken în Orientul Mijlociu nu a reuşit să producă un progres şi după o convorbire telefonică de miercuri între Netanyahu şi preşedintele american Joe Biden care „a subliniat urgența finalizării unui acord privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor”.

UPDATE Washingtonul a dezminţit vineri, 23 august, că discuţiile din capitala Egiptului, Cairo, privind încheierea unui armistiţiu în Gaza se apropie de eşec, afirmând că, dimpotrivă, "s-au făcut progrese", relatează AFP.

UPDATE Negocierile dintre Israel și Hamas pentru o încetare a focului continuă să se lovească piedici, liderii grupării teroriste pretinzând, printre alte cereri, garanții de asigurare a supraviețuirii, relatează Fox News și Associated Press.

UPDATE ONU și-a exprimat îngrijorările legate de informațiile potrivite pentru acele forțe paramilitare se mobilizează în capitala Libiei, Tripoli, relatează BBC citat de Rador Radio România.

UPDATE Un bebeluș în vârstă de 10 luni a paralizat parțial, după ce a contractat poliomielită în Gaza, au declarat oficialii Organizației Națiunilor Unite, potrivit BBC.

UPDATE Franța este îngrijorată de creșterea tensiunii în Orientul Mijlociu și face un apel către Iran ''să facă tot posibilul pentru a evita o conflagraţie regională, care nu ar fi de niciun interes pentru nimeni". Ministrul demisionar al Afacerilor externe din Franța a avut o convorbire telefonică cu omologul său din Iran în care și-a exprimat ''profunda îngrijorare cu privire la creşterea tensiunilor din regiune'', notează RFI.

UPDATE Autorităţile iraniene au anunţat vineri arestarea a 14 membri prezumtivi ai organizaţiei jihadiste Statul Islamic (SI), care planificau atacuri în Iran. 'În cursul unei serii de operaţiuni, 14 elemente ale grupării Statul Islamic din Khorasan (SI-K) au fost arestate', a anunţat vineri Ministerul Informațiilor, într-un comunicat citat de agenţia oficială IRNA, transmite AFP, relatează Agerpres. Naţionalitatea persoanelor şi data arestării lor nu sunt precizate, ci doar faptul că arestările au avut loc în provinciile Teheran, Alborz (nord), Fars (sud) şi Khouzestan (sud-vest). 'Respectivii s-au deplasat în ţară în ultimele zile în scopul de a executa operaţiuni teroriste', adaugă comunicatul.

UPDATE Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a declarat vineri că un stat palestinian nu poate exista deoarece ar implica crearea unei „baze iraniene” atât în Fâșia Gaza, cât şi în teritoriile palestiniene din Cisiordania, informează agenția EFE, citată de Agerpres. „Iranul şi Hamas au preluat controlul asupra chestiunii palestiniene. Un stat palestinian ar însemna o bază iraniană în Gaza, Iudeea şi Samaria (termenul biblic şi istoric pentru Cisiordania – n.r.)”, a scris Katz într-un mesaj pe X.

UPDATE Kamala Harris, care a acceptat oficial, joi, 22 august, la Chicago, nominalizarea democraților pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, a promis că va încheia un acord pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, devastată de un război între Israel şi Hamas de mai bine de zece luni, relatează AFP.

UPDATE Gloanțe au fost găsite în trupurile celor șase ostatici israelieni recuperate din Gaza în această săptămână, au anunţat armata israeliană şi un grup al familiilor celor luați ostatici, potrivit Reuters.

UPDATE Noul ministru de externe al Iranului, Abbas Araghchi, are în vedere o apropiere de Occident în contextul sancţiunilor internaţionale şi a izolării politice cu care se confruntă Teheranul. Ministerul său se va strădui să "depășească tensiunile cu Washingtonul şi să restabilească relaţiile cu ţările europene", a declarat diplomatul în vârstă de 61 de ani pentru agenţia de presă ISNA după numirea în funcţie,  relatează DPA, conform Agerpres. Cu toate acestea, el a cerut Occidentului să renunţe la "poziţia sa ostilă" şi să lucreze pentru revitalizarea acordului nuclear de la Viena din 2015.

/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
/VIDEO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime postate pe Internet
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova
/FOTO/ Record Guinness la Ziua Națională a Vinului: Peste 400 de oameni au format o viță-de-vie în Moldova

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente