Încă o victorie pentru Moldova. Duetul Nichita Naumciuc - Dmitrii Zincenco a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial U23 de canotaj, care se desfășoară în Canada. Ei au înregistrat rezultatul 6:44.57 pe distanța 2000 de metri, fiind întrecuți de austriecii Konrad Hultsch - Paul Ruttmann și Matias Ramirez și Alberto Portillo din Paraguay.
Menționăm că tot azi, canoistul Serghei Tarnovschi a devenit campion mondial pe distanța 500 de metri în Uzbekistan. Iar tandemul Daniela Cociu - Maria Olǎrașu a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din Uzbekistan, pe distanța 200 de metri dublu.
