Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1683: Explozii în Moldova, apel repetat, foame la Oleșki și pod bombardat la Kiev. „Putin ridică miza”

Franța a prelungit arestul în cazul lui Pavel Durov, șeful Telegram. Compania spune că miliardarul „nu are nimic de ascuns”

Pavel Durov
26 august 2024, ora 13:33

Arestarea fondatorului și directorului general al aplicaţiei de mesagerie Telegram, Pavel Durov, a fost prelungită duminică seara, la o zi după ce acesta a fost arestat pe aeroportul Bourget, din apropiere de Paris, transmite AFP și Libertatea.

Potrivit unei alte surse apropiate anchetei, judecătorul de instrucţie din Paris însărcinat cu această anchetă judiciară, care se concentrează în special asupra faptelor comise în bandă organizată, a prelungit duminică seara arestul său preventiv. Aceasta ar putea dura maximum 96 de ore. Advertisement La sfârşitul acestei perioade, Pavel Durov ar putea fi eliberat sau prezentat acestui magistrat în vederea unei eventuale inculpări. 

Ce acuzații i se aduc miliardarului 

Durov era vizat de un mandat de arestare în Franţa în cadrul unei anchete preliminare a poliţiei deschise pentru lipsa moderării de conţinut pe Telegram, ceea ce, în opinia poliţiei, a permis ca activitatea infracţională să continue nestingherită pe platforma sa criptată. Acuzațiile sunt pentru mai multe infracțiuni, printre care spălare de bani, trafic de droguri, hărţuire informatică, crimă organizată, apologie a terorismului şi fraudă, de care Durov s-ar face complice în calitatea sa de şef al platformei.

Justiţia îi reproşează lui Pavel Durov că nu a luat măsuri împotriva utilizării în scopuri penale a mesageriei de către abonaţii săi, în special prin lipsa de moderare şi de cooperare cu anchetatorii. Telegram a transmis duminică seară, pe propriul canal, că acesta „nu are nimic de ascuns”. „Pavel Durov nu are nimic de ascuns şi călătoreşte frecvent în Europa. Este absurd să spui că o platformă sau proprietarul acesteia sunt responsabili pentru abuzurile” găsite pe acea platformă, a precizat Telegram pe propriul canal duminică seara. Durov, a cărui avere a fost estimată de Forbes la 15,5 miliarde de dolari, a fondat Telegram împreună cu fratele său în 2013. 

Telegram, pe care comunicaţiile pot fi criptate de la un capăt la altul şi care are sediul central în Dubai, s-a poziţionat în contradicţie cu platformele americane, criticate pentru exploatarea mercantilă a datelor personale. În special, Telegram s-a angajat să nu dezvăluie niciodată informaţii despre utilizatorii săi. Durov s-a născut în Rusia, ţară pe care a părăsit-o însă în 2014 după ce a refuzat să se conformeze cererilor guvernului de a închide comunităţile care făceau opoziţie pe platforma sa de social media VK, pe care a vândut-o.

După ce Rusia şi-a lansat invazia în Ucraina în 2022, Telegram a devenit principala sursă de conţinut nefiltrat – şi uneori explicit şi înşelător – pentru ambele părţi din război şi pentru politica din jurul conflictului.

O fotografie făcută cu încredere. O promisiune încălcată. Iar în câteva clipe, viața unei minore se schimbă. /A cunoscut un vlogger pe internet. A dus-o într-o pădure, unde a fost constrânsă să facă poze intime. A crezut că vor rămâne private. Nu au rămas. /Imaginile au ajuns online. Iar întrebările sunt inevitabile: /Unde se termină încrederea și unde începe manipularea? Cine trebuie să răspundă? Minora care a avut încredere sau adultul care a exploatat-o? /Cum pot fi prevenite astfel de situații? Ce trebuie să facă victimele, dar și autoritățile? /La AMPRENTE căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
Surprize și premiere în Liga Națiunilor: Olanda a tremurat în Grecia, iar Portugalia a făcut spectacol fără Ronaldo
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/LIVE/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/ULTIMA ORĂ/ Alertă în Moldova: Cinci drone au explodat în mai multe raioane ale țării
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
/VIDEO/ Regiuni în loc de raioane: Poate fi schimbată harta Moldovei fără modificarea Constituției?
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău
Ziua Vinului 2026: Programul complet pentru 3 și 4 octombrie la Chișinău

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente