Doi șoferi suspectați de contrabandă au fost reținuți în după amiaza zilei de 24 august. Echipele mobile vamale au descoperit 1.500.000 de țigări într-o Asociație a proprietarilor de garaje din sectorul Rîșcani al capitalei.
Acestea aveau inscripția „Duty free sale only” (n.r. destinate cumpărării în vamă, la preț redus).
Țigările au fost descoperite, după ce echipele mobile vamale au primit informația despre o posibilă cantitate deosebit de mare de țigări, care ar fi de contrabandă.
Echipele s-au deplasat la complexul de garaje vizat, unde au verificat două microbuze alăturate cu țigările care ar fi fost introduse în Moldova ilegal, în cantități de peste 1.000.000 țigări și, respectiv, de peste 500.000 țigări.
Prin urmare, cei doi șoferi au fost reținuți pentru 72 de ore, în vederea continuării obiective a investigațiilor, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției.




































