Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj de felicitare la cei 33 de ani de independență a Republicii Moldova. Șefa statului a postat un filmuleț emoționant pe paginile de socializare, în care o putem regăsi și pe vicecampioana mondială Anastasia Nichita. Cu o melodie pe ritmuri de folclor și rock, Maia Sandu a rostit mai multe fraze, care reprezintă Moldova în ultimii 33 de ani de suveranitate.
„Mereu există opțiunea să renunțăm. Deciziile pe care le luăm ne pot ține pe loc. Am fi putut abandona. Drumul pe care îl alegem poate fi greu. Ar fi putut să ne pese mai puțin. Am fi putut să renunțăm și să pierdem curajul. Fiecare decizie pe care o luăm ne ține pe loc sau ne duce înainte. Suntem ceea ce alegem zi de zi. Alegem să ne ridicăm oricât de greu ar fi. Alegem să muncim pentru viitorul nostru. Perseverăm pentru copiii noștri. Alegem speranța și viața. Credem în putere neamului nostru. Moldova este casa noastră și alegem un viitor în pace și bunăstare. Ne scriem istoria. LA MULȚI ANI, MOLDOVA!”
TV8.md reamintește că președinta Maia Sandu nu va participa la evenimentele publice dedicate Zilei Independenței, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19. Anunțul a fost făcut de șefa statului, într-un live pe Facebook. Sandu mai menționează că se simte bine: „Nu am alte simptome decât că sunt puțin mai obosită. Pentru a nu crea riscuri pentru altă lume, voi sta izolată câteva zile”.
Anul acesta, moldovenii vor sărbători Ziua Independenței cu mare fast. Autoritățile promit tocmai trei zile de petrecere, cu un program cultural pe 26, 27 și 28 august. Cele trei zile de distracție vor scoate din bugetul de stat zece milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul trecut, chiar dacă nu e o aniversare rotundă. Guvernul precizează că suma include și onorariile artiștilor din cele trei zile de program.
Tot în perioada 26-28 august, la Chișinău vin liderii țărilor baltice: Lituania, Letonia și Estonia.




































