Guvernul a aprobat astăzi, 28 august, numirea lui Alexandru Iacub în această funcție. Acesta a fost suspendat din funcția de secretar general al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Funcția de șefi al Serviciului Vamal a devenit vacantă după ce Igor Talmazan a demisionat la începutul lunii aprilie. În locul lui, șef interimar la Vamă a fost numit Viorel Doagă. Igor Talmazan a fost numit, la finele lunii iunie, în postul de Secretar general al Parlamentului.
Alexandru Iacub a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, specialitatea Științe politice. A studiat apoi la Academia de Administrare Publică, specialitatea Drept constituțional și administrativ. În septembrie 2022, a fost numit secretar de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.




































