Un avion de luptă ucrainean F-16 a fost distrus într-un accident survenit luni, a declarat pentru agenția Reuters un oficial american din domeniul apărării.
Potrivit oficialului american, prăbuşirea nu pare să fie rezultatul unui atac rusesc, însă nu s-a stabilit încă ce a cauzat incidentul – o eroare de pilotaj sau o defecţiune mecanică, scrie hotnews.
Rusia a desfăşurat luni un ataca masiv cu rachete și drone asupra Ucrainei, potrivit comandantului Forţelor aeriene ucrainene, urmat marți de un nou atac major.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase marţi că avioanele F-16 au fost folosite pentru a respinge atacul de luni şi au dat rezultate bune. Reuters precizează că Forţele aeriene ucrainene nu au făcut deocamdată niciun comentariu pe acest subiect.





















