Israelul și Hamas au ajuns la un acord pentru a implementa trei pauze distincte, fiecare de câte trei zile, în confruntările din Fâșia Gaza. Între timp, avioanele israeliene au lovit lansatoare de rachete Hezbollah în sudul Libanului, în primele ore ale dimineții de vineri.
Pe de altă parte, într-un interviu acordat postului de televiziune CNN, vicepreședintele SUA și candidat al Partidului Democrat la președinție, Kamala Harris, susține că nu va schimba politica de înarmare a Israelului.
UPDATE Armata israeliană a anunţat vineri că a încheiat vasta operaţiune militară începută în urmă cu o lună în oraşele Khan Younis şi Deir al-Balah din sudul Fâşiei Gaza, adăugând că în timpul misiunii au fost ucişi peste 250 de militanţi Hamas, relatează dpa, confomrarmata Agerpres. Un tunel cu o lungime de peste 6 kilometri folosit de gruparea militantă palestiniană Hamas a fost distrus în timpul operaţiunii, iar trupurile a şase ostatici au fost recuperate, a precizat armata.
UPDATE Autorităţile din Gaza raportează peste 40.000 de decese în urma campaniei terestre şi aeriene a Israelului, majoritatea victimelor fiind civili. Ministerul Sănătăţii din Palestina estimează că numărul real al deceselor ar putea fi mult mai mare, depășind 186.000, din cauza victimelor îngropate sub dărâmături şi a deceselor indirecte cauzate de boli. În ciuda scepticismului iniţial, organizaţii internaţionale precum ONU şi OMS consideră cifrele raportate de autorităţile din Gaza ca fiind în mare parte de încredere.
UPDATE Cabinetul de securitate al Israelului intenţionează să menţină controlul asupra frontierei dintre Fâşia Gaza şi Egipt, relatează vineri mass-media, preluate de dpa. Dacă ar proceda astfel, Israelul ar refuza o concesie asupra unui punct-cheie din negocierile pentru încetarea focului în conflictul din Gaza, notează agenţia. O largă majoritatea a votat în favoarea poziţiei prim-ministrul Benjamin Netanyahu la o întâlnire de joi seară, relatează mai multe media, potrivit Știripesurse.
UPDATE Armata israeliană a anunțat că a ucis încă cinci militanți palestinieni din Cisiordania, inclusiv un comandant local, continuând astfel cea mai distrugătoare operațiune din teritoriul ocupat, de la începutul războiului din Gaza.
UPDATE Armata israeliană a anunţat vineri că în cea de a treia zi o operaţiunii antiteroriste din Cisiordania l-a ucis pe un lider din gruparea islamistă Hamas care răspunde de oraşul Jenin, relatează dpa, conform Agerpres.
UPDATE Kamala Harris a fost întrebată pe această temă în timpul unui interviu la CNN. Alături de ea, a participat și candidatul nominalizat pentru postul de vicepreședinte, Tim Walz. Subliniind apelurile progresiștilor din Partidul Democrat de a opri livrările de arme către Israel, jurnalista CNN Dana Bash a întrebat-o pe Harris dacă ar adopta o abordare diferită față de războiul Israel-Hamas, scrie Gândul.
UPDATE Autorităţile române intenţionează să preia copii din Gaza, care sunt în prezent sub tratamente medicale în Egipt, a declarat, joi, ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, informează Agerpres.
UPDATE Campania de vaccinare va debuta duminică, conform declarațiilor lui Rik Peeperkorn, oficialul de rang înalt al OMS pentru teritoriile palestiniene. Acesta a specificat că acordul stabilește ca pauzele să fie efectuate între orele 6.00 și 15.00.
UPDATE Ministrul israelian al Apărării a solicitat joi lărgirea obiectivelor oficiale ale conflictului din Gaza pentru a include și revenirea locuitorilor în comunitățile din nordul Israelului, care au fost evacuate din cauza atacurilor Hezbollah din Liban, sprijinite de Iran.
UPDATE Josep Borrell, liderul politicii externe al Uniunii Europene, a declarat că a cerut statelor membre ale blocului să evalueze posibilitatea impunerii de sancțiuni asupra a doi miniștri israelieni, acuzați de răspândirea de „mesaje de ură” împotriva palestinienilor.
UPDATE Agenția ONU pentru sănătate a declarat că Israelul a fost de acord cu cel puțin trei zile de „pauze umanitare” în Gaza pentru a permite oficialilor sanitari ai ONU să administreze vaccinuri împotriva poliomielitei în teritoriu, după ce primul caz confirmat de poliomielită din ultimii 25 de ani a fost descoperit în enclavă, ca urmare a crizei umanitare continue provocate de războiul Israelului.
UPDATE Avioanele de luptă israeliene au bombardat o casă din Abasan al-Kabira, la est de Khan Younis, omorând trei persoane și rănind altele, potrivit Wafa. De asemenea, două persoane, inclusiv un copil, au fost ucise atunci când forțele israeliene au bombardat un apartament lângă intersecția al-Hawja din tabăra Jabalia din nordul Gazei.

















